Niciun elev din trei licee botoşănene nu a luat notă de trecere la simularea bacalaureatului la matematică

bacalaureat6.jpgTrei licee din judeţul Botoşani au înregistrat un grad de promovabilitate zero la simularea examenului de bacalaureat la matematică, potrivit unei situaţii prezentate, luni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ, Dragoş Cristea, niciun elev de la Liceul Tehnologic “Elie Radu”, Liceul Tehnologic de Cooperaţie şi Liceul Tehnologic Todireni nu au obţinut note de trecere. La Liceul Tehnologic “Petru Rareş” Botoşani promovabilitatea a fost de 1,19%, iar la Liceul “Alexandru cel Bun” Botoşani de 1,76%.

“Rezultatele vor face obiectul unor analize interne, respectiv diagnoză, plan de măsuri, atât la nivelul unităţilor de învăţământ, cât şi la nivelul Inspectoratului Şcolar”, a afirmat Cristea.
Cele mai bune rezultate au fost obţinute de Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”- 78% şi de Colegiul Naţional “A.T. Laurian” – 53%. AGERPRES