OIM sprijina demersurile Federatiei Educatiei Nationale

ciosu constantin.jpgFederatia Educatiei Nationale a obtinut prin sesizarile repetate adresate Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), sprijinul nemijlocit al acestei organizatii in rezolvarea unor probleme din sfera parteneriatului social privind negocierile colective, salarizarea personalului bugetar şi aplicarea sanctiunilor prevazute de Legea sindicatelor.
`
In acest sens, la Conferinta Organizatiei Intrenationale a Muncii de la Geneva, care se va desfaşura in perioada 2 – 19 iunie 2009, va fi discutat şi Raportul OIM nr 351/noiembrie 2008, raport care cuprinde şi cazurile România nr. 2611 şi 2632, intocmit ca urmare a plângerilor FEN fata de intentia Guvernului de a elimina, printr-un proiect legislativ, dreptul sindicatelor de a participa la negocierile salariale.

“Acest fapt reconfirma şi asigura protectia dreptului şi a scopului pentru care sunt constituite sindicatele. In acelaşi timp, Comisia OIM solicita Guvernului sa-şi precizeze pozitia fata de necesitatea aplicarii unor sanctiuni mai mari şi a unor proceduri mai rapide contra actelor de ingerinta ale institutiilor angajatoare in activitatea sindicala. Totodata, Comisia OIM reafirma faptul ca in domeniul sindical este de dorit sa fie solicitata in continuare asistenta tehnica a OIM, ceea ce garanteaza implicarea nemijlocita a acestei organizatii in aplicarea conforma a legislatiei nationale şi internationale in domeniul protectiei sociale şi a sindicatelor”, a declarat Constantin Ciosu, secretar general FEN.