Patru dintre colegiile din municipiul Tulcea au fost transformate în licee tehnologice

Patru din cele şase colegii din municipiul Tulcea au fost declasate printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi sunt, începând din acest an şcolar, licee tehnologice, din cauza procentului de promovare la Bacalaureat.

Singurele două colegii din municipiul Tulcea care îşi păstrează titulatura sunt Colegiul Economic “Delta Dunării” şi Colegiul Dobrogean “Spiru Haret”, potrivit primarului municipiului Tulcea.

“Conducerile celor patru colegii declasate, Colegiul ‘Henri Coandă’, Colegiul ‘Anghel Saligny’, Colegiul ‘Brad Segal’ şi Colegiul ‘Nicolae Cornăţeanu’, aleargă în momentul de faţă să-şi schimbe ştampilele, cataloagele, conturile, signalistica şi speră să nu apară mai târziu neconcordanţe în transcrierea datelor. Noi, la rândul nostru, sperăm să nu apară probleme în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene pentru eficientizarea energetică a clădirilor”, a declarat primarul municipiului, Constantin Hogea.

Primăria municipiului a depus pe Programul Operaţional Regional (POR) cereri de finanţare pentru eficientizarea energetică a patru unităţi de învăţământ, printre care şi Colegiul “Henri Coandă”, şi urmează să depună cereri de finanţare cu acelaşi obiectiv pentru alte şase unităţi de învăţământ.

“Ne-am propus ca în acest an să investim în infrastructura unităţilor de învăţământ, iar multe din proiecte vor fi finanţate prin mecanismul Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării (ITI-DD)”, a precizat Hogea.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, aprobată într-o şedinţă desfăşurată luna aceasta, proiectul privind modernizarea infrastructurii Colegiului Tehnic “Henri Coandă” are o valoare totală de 13.945.669,25 de lei.

Încă de la începutul anului, Primăria municipiului Tulcea a anunţat că intenţionează să investească anul acesta peste 4,8 milioane de lei în lucrări de reparaţii şi modernizări la unităţile de învăţământ.

ITI-DD este singura investiţie teritorial-integrată care se implementează în România în actuala perioadă de programare. Acest mecanism financiar nou la nivel european presupune alocarea unor fonduri din mai multe programe operaţionale unei zone delimitată geografic, cu un anumit specific, în vederea dezvoltării, şi are un buget total estimat de 1,1 miliarde de euro din fonduri europene, la care se adaugă finanţarea naţională. AGERPRES