Peste 500 de olimpici ieșeni şi profesorii lor au fost premiaţi în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie

iasi_gala_edu.jpgPeste 500 de elevi cu rezultate de excepţie la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale şi profesorii îndrumători au fost premiaţi, miercuri, de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Excelenţei în Educaţie. În cadrul evenimentului, elevii şi profesorii au primit diplome, medalii, plachete, cărţi, premii în obiecte şi în bani, în funcţie de relevanţa concursului şi a premiului obţinut.

La această ediţie au fost premiate şi proiecte educaţionale ieşene de succes, cunoscute şi apreciate la nivel naţional, precum competiţii de anvergură, proiecte ştiinţifice şi culturale interdisciplinare, proiecte de educaţie multiculturală, reviste şcolare.

“Menirea unui educaţii adevărate este să susţină deschiderile culturale şi cognitive ale elevilor prin parcurgerea unui dificil şi tulburător drum spre performanţă şi desăvârşire. Astfel, Gala Excelenţei omagiază reuşitele din educaţie în două zile de festivităţi, omagiază mintea şi sufletul, emoţia estetică şi raţiunea lucidă, dăruirea profesorilor şi ambiţia, inteligenţa, devenirea elevilor prin ştiinţă, prin artă, prin cultură, prin unicitatea fiinţei care şi-a regăsit, prin şcoală şi prin ea însăşi, rostul, vocaţia, menirea”, a subliniat şeful IŞJ Iaşi, prof. dr. Camelia Gavrilă, iniţiatoarea evenimentului. AGERPRES