Posturile din învăţământ, deblocate prin amendarea OUG 90/2017

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, OUG 90/2017 prin care se introduc unele măsuri fiscal-bugetare pentru limitarea cheltuielilor publice, în vederea respectării ţintei de deficit de sub 3% din PIB, în anul 2018.

Senatul a adoptat în plen un amendament respins iniţial în Comisia de buget, care stipula că “instituţiile de învăţământ preuniversitar, instituţiile de învăţământ superior şi instituţiile de cercetare care pot organiza concursuri pentru personalul didactic şi de cercetare” sunt exceptate de la prevederea potrivit căreia “începând cu 1 ianuarie 2018 până la 31 decembrie 2018, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice”.

Solicităm exceptarea de la blocarea posturilor, întrucât aici, când cineva pleacă de la clasă, altcineva trebuie să intre şi postul trebuie să poată să fie ocupat. Vă cer îngăduinţa să fiţi de acord cu acest amendament respins“, a spus, în plen, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.

Potrivit expunerii de motive, măsurile propuse au un impact financiar asupra bugetului de stat de circa 46 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 5% din Produsul Intern Brut. Ordonanţa mai prevede că se reduc cu 10% plăţile pentru bunuri şi servicii aferente funcţionării instituţiilor.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz. AGERPRES