Primăria Vaslui va premia 74 de elevi olimpici

Primăria municipiului Vaslui va premia un număr de 74 de elevi care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2018 – 2019, a anunţat primarul Vasile Pavăl.  Vor fi răsplătiţi pentru performanţele lor, elevii care au obţinut premiile I, II sau III şi menţiuni, ori medalii de aur, argint şi bronz la etapa naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare.

“Resursele umane sunt un factor hotărâtor în dezvoltarea unei comunităţi locale, iar schimbarea în bine şi dezvoltarea acesteia nu o pot face decât cei serioşi şi performanţi. Pentru creşterea performanţelor şcolare şi profesionale trebuie să investim în oameni. Această investiţie are drept rezultat formarea unor categorii de tineri care să aibă o percepţie reală a exigenţelor societăţii în care trăim. Efortul depus de elevi este concretizat prin acumularea de cunoştinţe, dar şi prin deschiderea de noi perspective pentru viitorul lor. Aceşti elevi deosebiţi sunt adevăraţi ambasadori ai municipiului Vaslui, prin rezultatele pe care le-au obţinut la olimpiadele şcolare. Aceste rezultate, dacă sunt premiate, constituie o puternică motivaţie pentru ei de a continua în acelaşi mod activitatea şcolară, iar pentru colegi sau apropiaţi adevărate exemple. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem şi să apreciem munca profesorilor care pregătesc aceşti elevi şi să motivăm interesul lor pentru atingerea unor performanţe notabile”, a precizat Vasile Pavăl.

Primarul municipiului Vaslui a spus că în cursul acestui an municipalitatea a investit în şcoli aproximativ 17 milioane de lei, considerând că învăţământul este un domeniu care trebuie susţinut permanent.

“17 milioane de lei de la bugetul local au mers anul acesta către şcoli. Sunt în ţară unităţi administrative care nu au dat deloc bani pentru unităţile şcolare, ci doar au transferat costurile pe elevi de la o unitate la alta. Noi am investit la acest capitol, pentru că e o zonă foarte importantă care merită atenţia cuvenită. O să vedem mai târziu rezultatele acestei investiţii. Rezultatele sunt aceşti copii care sunt convins că vor reveni sau dacă pleacă în alte părţi, nu uită că s-au format aici”, a mai spus primarul Vasile Pavăl. AGERPRES