Problemele cu care se confruntă studenţii Universității București sunt în linii mari aceleaşi cu ale celorlaţi studenţi, susține prorectorul Maria Voinea

voinea_maria.jpgProblemele cu care se confruntă studenţii Universităţii din Bucureşti sunt în linii mari cam aceleaşi cu care se confruntă toţi studenţii, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, prorectorul instituţiei de învăţământ superior, Maria Voinea.

“Cu siguranţă că este loc de mai bine. Anul acesta am investit în cămine considerabil faţă de anii trecuţi. Au fost reparate şi îmbunătăţite principalele cămine din Grozăveşti, au fost făcute reparaţii substanţiale în Complexul din Pallady, de asemenea şi la Panduri. La căminul din Stoian Militaru au fost reparate grupurile sanitare, dar şi altele”, a precizat prorectorul.

Ea a admis că în Complexul Grozăveşti sunt şobolani, însă a precizat că pe “spaţiile comune”, şi nu în cămine. “Este adevărat că în Complexul Grozăveşti, fiind aproape de Dâmboviţa, mai circulă şobolani. Bag mâna în foc că nu sunt în cămine. În cămine nu avem şobolani. La nivelul solului pot să mai circule în spaţiile comune. În septembrie a fost făcută dezinsecţie de o firmă specializată. Nu există niciun termen depăşit sau neacoperit în ceea ce priveşte curăţenia. Suntem săptămânal la curent cu ceea ce se întâmplă în cămine. Pe măsură ce se reclamă disfuncţionalităţi, încercăm să le remediem”, a afirmat Voinea.
Ea a răspuns astfel acuzelor Asociaţiei Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, care susţinea că spaţiile UB sunt improprii, că în sălile de curs este frig şi acestea sunt murdare, dar şi faptul că în cămine sunt şobolani.

Referindu-se la clădirea Facultăţii de Limbi Străine din Pitar Moş, Voinea a spus că UB nu a investit “fundamental”, întrucât această clădire a fost câştigată în instanţă de proprietar. “Avem câteva dificultăţi legate de unele dintre spaţiile noastre. Clădirea din Pitar Moş a fost revendicată şi obţinută în instanţă de proprietar. Pe parcursul anilor am făcut reparaţii, dar nu am investit fundamental pentru că legislaţia în vigoare nu ne-a dat voie. La această clădire am schimbat în urmă cu câţiva ani centrala termică şi am făcut reparaţii. Întâmpinăm dificultăţi şi la clădirea din Schitu Măgureanu, care are risc ridicat la cutremur. Am evacuat cât se poate spaţiul de acolo. Zilele trecute ne-am confruntat cu altă problemă: clădirea Facultăţii de Ştiinţe Politice a trebuit să fie predată proprietarului. Pentru a rezolva problema, am închiriat spaţii la Institutul Bancar”, a susţinut prorectorul.

Prezent la conferinţă, rectorul UB, Mircea Dumitru, a arătat că instituţia de învăţământ superior a cerut fonduri Ministerului Educaţiei pentru reparaţii şi consolidări la clădirile Facultăţii de Limbi Străine, însă nu a primit banii solicitaţi.

Referindu-se la acuzele Asociaţiei Studenţilor la Limbi Străine, potrivit cărora UB şcolarizează un număr mai mare de studenţi decât a aprobat ARACIS, Dumitru a spus că acestea afirmaţii sunt mincinoase şi au conotaţie penală. “S-a făcut referire că UB şcolarizează mai mulţi studenţi decât cifra aprobată de ARACIS. Afirmaţia este falsă, mincinoasă, cu conotaţie penală. În UB niciodată nu au fost înmatriculaţi mai mulţi studenţi decât aveam voie”, a precizat rectorul. AGERPRES