Program de educaţie financiară pentru preşcolari, lansat în câteva zeci de grădiniţe din Cluj

Peste 2.500 de preşcolari din 30 de grădiniţe din judeţul Cluj vor beneficia de educaţie financiară, în cadrul unui program numit “De la Joc la Educaţie Financiară“.

Programul a fost lansat în Cluj joi, în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, care au participat la o oră de educaţie financiară, susţinută într-o grădiniţă din Cluj-Napoca.

Proiectul prevede desfăşurarea unor activităţi de formare şi informare a copiilor, a cadrelor didactice şi părinţilor, cu privire la noţiuni elementare de educaţie financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale. Copiii vor primi gratuit manuale, care sunt achiziţionate prin susţinerea unui partener din mediul financiar, şi vor învăţa, prin joacă, ce este trocul, care sunt monedele din România, cum se confecţionează şi alte informaţii utile care îi pot face să înţeleagă despre economii şi cheltuieli responsabile.

Practic, prin cântece, jocuri sau poveşti precum şi prin folosirea unor personaje celebre, precum Pinocchio, copiilor li se predau noţiuni legate de economisire, bani sau felul în care aceştia pot fi câştigaţi sau cheltuiţi.

Grădiniţa noastră este o grădiniţă de stat în care se studiază curriculum preşcolar pentru educaţie timpurie. Aceste conţinuturi legate de carduri, bani, bănci, care par sofisticate, pot fi, cu grijă, coborâte şi la nivelul copiilor de 4-5 ani, dacă cunoştinţele sunt transmise pe un fond de cântec şi joc“, a declarat Angela Ştefan, directoarea Grădiniţei Universităţii Babeş-Bolyai.

Proiectul continuă, practic, o iniţiativă începută anul trecut, în şapte judeţe, când 23.000 de preşcolari au beneficiat de cursuri şi au primit materiale acasă, iar 7.000 de educatori au fost formaţi pentru a susţine lecţiile. “Având în vedere succesul de care s-a bucurat Programul de educaţie financiară anul trecut, în acest an şcolar participă peste 2.500 de preşcolari şi aproape 200 de cadre didactice din grădiniţele judeţului Cluj. Considerăm că educaţia financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, astfel încât aceştia să fie familiarizaţi cu banii, cu valoarea acestora, cu modul responsabil în care pot fi cheltuiţi, economisiţi, investiţi sau donaţi în scop caritabil”, a spus Lolica Tătaru, Inspector şcolar pentru educaţie timpurie, IŞJ Cluj.

Programul este susţinut de BCR, care a realizat în octombrie 2016 un studiu care arată că 42% dintre români se aşteaptă ca educaţia financiară să fie oferită de bănci şi specialişti în finanţe, iar 18% cred că ar trebui să fie predată în şcoală şi familie. “România este cam pe ultimele locuri din punct de vedere al educaţiei financiare, pe locul 124, doar 21 la sută din români au o educaţie financiară şi doar 15 la sută economisesc. Din această perspectivă, există acest angajament al băncii noastre de a face ceva în această direcţie:, a declarat Sorin Cordovan, director în cadrul băncii.

Conform aceleiaşi cercetări, românii înţeleg prin educaţia financiară să împrumute bani numai atunci când sunt siguri că îi pot da înapoi (75%), să nu cheltuiască mai mult decât câştigă (66%) şi să îşi prioritizeze cheltuielile curente (61%).AGERPRES