Protest la Grupul Şcolar “Anghel Saligny” din Craiova ca urmare a reorganizării şcolii

protest elevi.jpgCadrele didactice de la Grupul Şcolar ”Anghel Saligny” din Craiova, elevii şi părinţii acestora vor demara de săptămâna viitoare o serie de acţiuni de protest în semn de nemulţumire faţă de decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj de a desfiinţa această şcoală începând cu anul şcolar 2010-2011. IŞJ Dolj a decis ca această unitate de învăţământ să nu mai aibă personalitate juridică, urmând ca de la 1 septembrie 2010 să fie comasată cu Colegiul Tehnic ”C.D.Neniţescu” din Craiova.

Profesorii nu sunt mulţumiţi de această reorganizare şi consideră comasarea ca pe o ”desfiinţare” având în vedere că, susţin ei, un număr foarte mare de persoane îşi vor pierde locurile de muncă. Liderul sindical din cadrul Grupului Şcolar ”Anghel Saligny”, prof. Iulia Cristea, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că personalul didactic şi nedidactic al acestei şcoli consideră ”abuzivă” şi ”ilegală” decizia IŞJ Dolj, iar din acest motiv, începând de săptămâna viitoare, cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora vor începe acţiunile de protest.


”Comasarea care ne-a fost impusă de către IŞJ Dolj se face în spaţii insuficiente, fără dotare corespunzătoare pentru calificările noastre şi fără a se regăsi calificările noastre în planul de şcolarizare aprobat pentru Colegiul Tehnic ”C.D. Neniţescu”. Şcoala noastră a fost reabilitată acum doi ani şi au fost dotate laboratoarele de specialitate, existând astfel condiţii foarte bune pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Deoarece la Grupul Şcolar ”Anghel Saligny” există spaţii suficiente şi corespunzătoare procesului de învăţământ, există posibilitatea de lucru în două schimburi şi există personal calificat, considerăm că pot fi găsite alte soluţii pentru a nu se recurge la desfiinţarea acestei şcoli”, a declarat Iulia Cristea.

La rândul său, inspectorul general al IŞJ Dolj, Diana Buşoi, a precizat că prin reorganizare nu se ”pierde” nicio catedră, iar toate clasele de specializare de la ”Saligny” vor fi prinse în planul de şcolarizare al lui ”Neniţescu”. ”Toată lumea ameninţă acum cu protestele odată cu această comasare şi nu înţeleg de ce. Toate clasele de specializare de la ”Saligny” vor fi prinse în planul de şcolarizare al lui ”Neniţescu”. Nu se pierde nicio catedră. Mai mult, patru dintre specializările de la ”Saligny” coincid cu ce are ”Neniţescu”. Problema mare la ”Saligny” este numărul mare de cadre nedidactice şi personal auxiliar. Chiar dacă nu se făcea comasarea, numărul de posturi se reducea la mai mult de jumătate. Ei nu puteau să-şi asigure salariul nici până la sfârşitul anului. De unde luau bani? Prin comasare practic se asigură salariul profesorilor care vor rămâne”, a explicat Buşoi.


Grupul Şcolar ”Anghel Saligny” a fost declarată Şcoală europeană din 2007, a dezvoltat proiecte de parteneriat Socrates/Comenius, cu schimburi de elevi din Franţa, Belgia, Italia, Danemarca şi Luxemburg, primind donaţii substanţiale de materiale didactice. Şcoala a câştigat un Grant de finanţare pentru două laboratoare şi are olimpici internaţionali printre elevi. AGERPRES