Rectorul UAV Arad anunţă că toate solicitările de cazare au fost onorate

mihut_lizica1.jpgToate cererile de cazare venite din partea studenţilor au fost onorate la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, neexistând probleme.

”Fără falsă modestie, pot spune că universitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, atât în plan academic, cât şi din punctul de vedere al spaţiilor de învăţământ de care dispune. UAV dispune în prezent de peste 42.200 de metri pătraţi suprafaţă utilă, în care funcţionează 9 facultăţi, cu 38 de specialităţi de licenţă, 27 de specialităţi de master şi două specialităţi de doctorat (filologie şi teologie), după ce în anul 2000, cele trei facultăţi cu 14 specialităţi de licenţă, funcţionau în numai 1.700 de metri pătraţi”, a declarat, joi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, rectorul UAV din Arad.

Potrivit sursei citate, în acest an aniversar, cursurile UAV vor fi urmate de peste 13.000 de studenţi, din care 1.947 în anul I, cu aproape 900 mai puţini decât în precedentul an universitar, raportul dintre numărul de locuri bugetare şi cel cu taxă fiind de 1/24. Rectorul UAV a mai precizat că, faţă de anul trecut, a crescut numărul solicitărilor pentru studii doctorale cu taxă, în mod surprinzător numeroşi solicitanţi venind de la Timişoara, centru universitar cu o mult mai mare tradiţie decât Aradul. În ceea ce priveşte cazarea studenţilor, rectorul UAV a susţinut că cererile venite din partea studenţilor au fost onorate, condiţiile de cazare fiind foarte bune.

”UAV dispune de peste 900 de locuri de cazare în trei cămine cu camere de două sau patru paturi şi de o cantină, toate în campusul din strada Ursului. Cel de al treilea cămin, cu demisol, parter şi patru nivele, având 90 de camere cu câte două paturi, o investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro, a fost recent inaugurat în prezenţa ministrului Daniel Funeriu”, a precizat Lizica Mihuţ. Potrivit sursei citate, toate solicitările de cazare au fost onorate, neexistând probleme din acest punct de vedere.

”Destul de mulţi dintre studenţii noştri sunt fie arădeni, fie din localităţi apropiate, motiv pentru care nu solicită cazare în cămin. Iar alţi studenţi, provenind din familii mai ‘cu dare de mână’, preferă să se cazeze în gazdă, acolo unde condiţiile de cazare sunt mai bune ca în cămin, iar preţul plătit nu este exagerat de mare”, a adăugat rectorul UAV Arad. AGERPRES