Rectorul USAMV Cluj-Napoca a fost distins cu Ordinul Meritului Agricol Francez

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Rectorului USAMV Cluj-Napoca,  Prof. dr. Cornel Cătoi, i s-a acordat titlul de Cavaler în Ordinul Meritului Agricol Francez. Evenimentul a avut loc pe 3 iunie, în prezența unor oaspeți de seamă: Jean-Luc Belmonte, Atașat de cooperare științifică și universitară al Ambasadei Franței în Romania, Joseph Blethon, Delegat al Președintelui Consiliului Județean din Allier, Benoit Bavouset, Directorul Institutului Francez din Cluj Napoca și Pascal Fesneau, Consulul Onorific al Republicii Franceze la Cluj Napoca.

Ordinul Meritului Agricol este un titlu onorific instituit în Franța, încă din 1883, de către ministrul agriculturii Jules Méline, pentru a recompensa serviciile aduse agriculturii.