Renate Weber a cerut inspectoratelor judeţene numărul şcolilor cu toalete în curte, dar nu primit răspuns

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat că, deşi le-a cerut inspectoratelor şcolare judeţene numărul instituţiilor de învăţământ care au toalete în curte, nu a primit niciun răspuns în decurs de o lună.

“Un caz care a fost foarte bine cunoscut în România şi care a stârnit revoltă a fost al acelui copilaş care a decedat pentru că a alunecat într-o fosă din curtea unei şcoli. Plecând de la acel caz, în care s-a constatat că nu era vorba nici de neglijenţa părinţilor – că nu părinţii erau acolo problema – şi văzând că se va apropia începutul anului şcolar, încă de acum o lună de zile, cred, am adresat către toate inspectoratele judeţene o solicitare să ne spună în câte dintre şcolile din comune, din localităţi micuţe, mai există astfel de WC-uri în fundul curţii. Vă vine sau nu să credeţi, nu am primit încă niciun răspuns şi a trecut mai bine de o lună. Ce putem face într-o astfel de situaţie este doar să ne ducem să mai trimitem o dată aceste adrese şi, evident, să sesizăm şi ministrul Educaţiei, dar aţi văzut că şi acolo a existat ceva fluctuaţie în ceea ce priveşte persoana ministrului”, a precizat Renate Weber, într-o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că va discuta pe această temă şi cu reprezentanţii MEN, având în vedere că anul şcolar va începe în curând. “O să revenim şi la ei şi chiar o să ne ducem la Ministerul Educaţiei să discutăm. Adică, nu se poate… Începe anul şcolar îndată şi mă gândesc că, dacă noi nu ştim în acest moment situaţia, s-ar putea să nu fie cunoscută nici la nivelul ministerului. Nu ştiu, poate că dânşii o cunosc. Noi am preferat să avem discuţiile direct cu inspectoratele, dar va trebui să mergem şi pe latura cealaltă”, a spus ea. AGERPRES