MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE


Vineri, 01 Aprilie 2011

Educaţia românească are o politică antiviolenţă. Ce facem cu ea?

Deşi confundate de multe ori, mai ales în sistemele birocratice, cu suportul de hârtie pe care sunt redactate, politicile publice sunt mecanisme complexe şi vii, pentru că poartă în ele nevoile ori insatisfacţiile noastre, pentru a căror corecţie aşteptăm acţiunea guvernamentală. Şi când, în sfârşit, acea acţiune se petrece, iar rezultatele nu se văd pe termen mediu (2-3 ani), e poate momentul să ne întrebăm: „Sunt acele politici de succes?”, „Soluţiile potenţiale pentru acele nevoi sau insatisfacţii ale noastre ori ale comunităţii întregi au fost corecte?”, „Au fost bune judecăţile administratorilor de sisteme cu privire la valoarea sau utilitatea efectelor pe care soluţiile alese le pot produce?”, „Cum şi când măsurăm succesul unei intervenţii publice?”
Un articol de Prof. Monica Vanda MUNTEANU

Vineri, 12 Noiembrie 2010

Seminarul “Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, copii şi părinţi” Bistriţa - “Violenţa naşte violenţă”

Joi, 11 noiembrie, la Bistriţa, s-a desfăşurat seminarul “Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, copii şi părinţi”, ce a adus împreună reprezentanţi ai presei, ai instituţiilor şi autorităţilor locale, alături de manageri şcolari, profesori, elevi, psihologi sau consilieri şcolari din unităţile de învăţământ liceal.
Întâlnirea a fost construită ca o platformă de comunicare între instituţiile care pot influenţa decisiv demersurile de prevenire şi combatere a violenţei şcolare, oferind în acelaşi timp oportunitatea unei discuţii specializate, dar interactive, privind aspecte esenţiale ale conceptului de violenţă şcolară. Seminarul face parte din activităţile propuse de proiectul “Tinerii împotriva violenţei” şi este organizat de către Agenţia OSC - partener strategic în cadrul acestui proiect, alături de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Institutul de Ştiinţe al Educaţiei şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”.

uvvg.ro

Miercuri, 16 Martie 2011

Seminarul „Combaterea violenţei în şcoli” a ajuns la Tg. Jiu

În data de 15 martie 2011, la Tg. Jiu, s-a desfăşurat o nouă etapă a proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, proiect pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îl desfăşoară în parteneriat cu Organizaţia „Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei.
Inspectori şcolari, manageri ai unităţilor de învăţământ preuniversitar, reprezentanţi ai Casei Corpului Didactic, consilieri şcolari, profesori din Consiliile de administraţie ale şcolilor, reprezentanţi ai centrelor de formare şi nu în ultimul rând elevi din întreg judeţul Gorj au răspuns invitaţiei organizatorilor de a găsi împreună soluţii de comunicare pentru a face faţă sau preveni situaţii limită.

Joi, 17 Martie 2011

Profesorii vâlceni au dezbătut problematica violenţei şcolare

O nouă etapă a proiectului „Tinerii împotriva violenţei” a avut loc la Râmnicu Vâlcea în data de 16 martie 2011. Proiectul „Tinerii împotriva violenţei” are ca beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi este desfăşurat în parteneriat cu Organizaţia „Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi s-a bucurat la Rm. Vâlcea de prezenţa a peste 50 de persoane, irectori de colegii, licee şi grupuri şcolare din judeţul Vâlcea, reprezentanţi ai Casei Corpului Didactic, profesori psihologi, membri ai consiliilor de administraţie a şcolilor, autorităţi locale şi judeţene. Dezbaterea a fost orientată către identificarea cauzelor violenţei şcolare dar mai ales pe metode eficiente de comunicare în vederea prevenţiei acestui fenomen.

focality
ub.ro

Vineri, 18 Martie 2011

Seminarul „Tinerii împotriva violenţei” a ajuns la Slatina


În data de 17 martie, la Slatina, s-a desfăşurat seminarul „Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi” - activitate derulată în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul Combaterea violenţei în şcoală: o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi s-a bucurat de prezenţa a peste 30 de persoane, directori de colegii, licee şi grupuri şcolare din judeţul Olt, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesori psihologi, membri ai consiliilor de administraţie ale şcolilor, autorităţi locale. Dezbaterea s-a focusat pe găsirea unor metode eficiente de comunicare internă şi externă, atât în vederea prevenţiei şi combaterii violenţei şcolare, cât şi cu scopul de a diminua imaginea negativă pe care astfel de incidente o creează asupra unei instituţii de învăţământ.

Marti, 22 Februarie 2011

Judeţul Teleorman - implicat în prevenirea şi combaterea violenţei şcolare

Luni, 21 februarie, la Alexandria, s-a desfăşurat seminarul „Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi” - activitate derulată în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul a fost organizat de către Agenţia OSC şi a reunit peste 150 de participanţi - directori ai instituţiilor de învăţământ, profesori, psihologi şcolari sau elevi, alături de inspectori şcolari, managementul centrelor de formare, şi reprezentanţi ai instituţiilor sau autorităţilor locale ce pot contribui la demersurile de combatere şi prevenire a violenţei şcolare.



Joi, 24 Februarie 2011

Judeţul Tulcea se implică în problemele de violenţă şcolară

Miercuri, 23 februarie, la Tulcea, s-a desfăşurat seminarul „Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi” - activitate derulată în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul a fost organizat de către Agenţia OSC şi a reunit 50 de participanţi - directori ai instituţiilor de învăţământ, profesori, psihologi şcolari sau elevi, alături de inspectori şcolari, managementul centrelor de formare şi reprezentanţi ai instituţiilor sau autorităţilor locale ce pot contribui la demersurile de combatere şi prevenire a violenţei şcolare.

Miercuri, 23 Februarie 2011

Judeţul Giurgiu dezbate problema violenţei şcolare

Marţi, 22 februarie, la Giurgiu, s-a desfăşurat seminarul „Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi” - activitate derulată în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul a fost organizat de către Agenţia OSC şi a reunit 100 de participanţi - directori ai instituţiilor de învăţământ, profesori, psihologi şcolari sau elevi, alături de inspectori şcolari, managementul centrelor de formare, reprezentanţi ai instituţiilor de presă sau ai autorităţilor locale ce pot contribui la demersurile de combatere şi prevenire a violenţei şcolare.

usamv

Vineri, 25 Februarie 2011

Profesorii hunedoreni au dezbătut problematica violenţei şcolare

O nouă etapă a proiectului „Tinerii împotriva violenţei” a avut loc la Deva în data de 24 februarie. Proiectul „Tinerii împotriva violenţei” are ca beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi este desfăşurat în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, Agenţia OSC şi Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei.
Seminarul Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi s-a bucurat la Deva de prezenţa a peste 35 de persoane, directori de colegii, licee şi grupuri şcolare din judeţul Bihor, reprezentanţi ai Casei Corpului Didactic, profesori psihologi, membri ai consiliilor de administraţie a şcolilor, autorităţi locale şi judeţene. Dezbaterea a fost orientată către identificarea cauzelor violenţei şcolare dar mai ales pe metode eficiente de comunicare în vederea prevenţiei acestui fenomen.

Joi, 25 Noiembrie 2010

Profesorii dâmboviţeni au dezbătut problematica violenţei şcolare

O nouă etapă din cadrul proiectului Tinerii împotriva violenţei, desfăşurat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Agenţia OSC a avut loc pe 24 noiembrie 2010 în Târgovişte.
Seminarul cu titlul Combaterea violenţei în şcoală: o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi a reunit peste 40 persoane, directori, inspectori şcolari, profesori psihologi, membri ai consiliilor de administraţie a şcolilor, autorităţi locale. Seminarul i-a provocat pe cei prezenţi la o discuţie despre modalităţi eficiente de comunicare internă şi externă în vederea prevenţiei şi combaterii violenţei şcolare, dar şi cu scopul de a diminua efectele negative ale unor astfel de comportamente în perimetrul instituţiei.



<<<  Pagina 2 / 7  >>>


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter