Simbound, primul startup românesc premiat de „Eurovisionul StartUp-urilor”

Simbound a fost premiat în cadrul aşa numitului Eurovision al StartUp-urilor iniţiat de Comisia Europeană şi Fundaţia Finnova la categoria EdTech. Decernarea premiilor a avut loc pe 16 noiembrie, la Sofia, Bulgaria. Summit-ului Startup Europe a reunit peste 500 de lideri din cadrul mediului antreprenorial european şi a contat pe prezenţa onorifică a Primarului Sofiei, Yordanka Fandakova, Prim Ministrul Bulgariei, Boyko Borissov, Premierul Serbiei, Ana Brnabić, Premierul Macedoniei, Zoran Zaev; Premierul Muntenegrului, Duško Marković, Vice-premierul Bulgariei, Tomislav Donchev, Vice-premierul Provinciei Kosovo, dr. Enver Hoxhaj.

Mariya Gabriel, membru al Comisiei Europene pentru Economie şi Societate Digitală, a pecizat în discursul ţinut cu ocazia decernării premiilor importanţa proiectelor care se diferenţiază de cele de masă printr-o perspectivă diferită, chiar unică: “Ați arătat că succesul poate veni de oriunde din Europa. Și ați arătat că, pentru a reuși, trebuie să fii îndrăzneț și curajos.”

Louis Havriliuc, CEO Simbound, a ţinut să precizeze importanţa unui munci continue, să mulţumească tuturor colaboratorilor, dar şi să traseze noi obiective: „Consider că acest premiu vine ca o recunoaștere a muncii depuse peste ani și aș dori să mulțumesc tuturor celor care au contribuit și au crezut în viziunea companiei Simbound. Urmărim să creștem în continuare impactul social pe care l-am inițiat și de asemenea să ne îndeplinim obiectivele de business alături de cei mai buni profesioniști și parteneri de afaceri. Acest premiu ne va asigura o mai bună vizibilitate și doar la câteva zile după ce am primit premiul, Simbound a primit noi propuneri de colaborare.”

În cursul ultimelor luni, 134 de startup-uri din 16 ţări(Irlanda, Polonia, România, Cipru, Grecia, Croaţia, Italia, Luxemburg, Bulgaria, Kosovo, Spania, Macedonia, Portugalia, Ungaria, Ucraina şi Belgia) au aplicat pentru a intra în competiţia StartUp Europe Awards. StartUp Europe Awards recunoaşte meritele startup-urilor europene în cadrul a 18 categorii. Categoria EdTech este cea care pune accentual pe metode de învăţare neconvenţionale implementate cu ajutorul tehnologiei şi cea care i-a adus premiul startup-ului Simbound.

Metodele educaţionale au evoluat odată cu tehnologia, astfel că acestea sunt capabile să menţină interesul noilor generaţii. Cerinţele generaţiilor actuale sunt din ce în ce mai diversificate, fiind caracterizate de modul interactiv prin care aceştia doresc să se dezvolte. Jocurile educaţionale sunt o metodă interactivă şi preferată în rândul tinerilor. Acestea au revoluţionat programa educativă şi continuă să aducă un aport important în programa educaţională.

Simbound permite studenţior accesul la o metodă inovatoare de învăţare a marketingului online, cea a jocurilor de simulare. Motivul principal al iniţierii acestui startup a fost constituit de faptul că majoritatea oamenilor nu ştiau cum să îşi lanseze afacerea digitală. Simbound vine cu o soluţie şi îşi propune să ofere un mediu experimental pentru a dobândi abilităţi utile în acest domeniu.

Utilitatea acestui startup, cât şi a celor prezente printre cele 18 finaliste a fost evidenţiată şi de Prim Ministrul Bulgariei, Boyko Borissov: “Mi-ar face plăcere să văd cum companiile propun soluţii pentru a transforma societatea noastră şi pentru a ne face vieţile mai uşoare.”

Simbound este un startup care a fost înfiinţat în anul 2012. Acesta operează pe aria serviciilor online şi oferă metode adaptate de învăţare a marketingului online. În prezent este folosit de peste 100 de universităţi la nivel global, printre cele mai notabile fiind: EM Lyon (Franţa), Universitatea Politehnică Temasek (Singapore) şi Universitateta Brandeis (SUA).