Sindicaliştii de la USLIP Iaşi vor o lege pentru a-i apăra pe profesori de violenţa fizică sau psihică

Sindicaliştii din cadrul filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) cer protecţia cadrelor didactice printr-o lege specială în acest sens, în legătură cu această problemă fiind elaborat şi un film care deja a devenit viral pe internet, a declarat liderul sindical Laviniu Lăcustă.

Liderul USLIP Iaşi cere sprijinul atât al celor de la Ministerul Educaţiei cât şi pe cel al parlamentarilor pentru a elabora un act normativ privind protecţia profesorilor în şcolile în care predau. În acest sens, cei de la USLIP Iaşi ajutaţi de actori profesionişti şi amatori au creat scurtmetrajul “#Fără apărare” în care se urmăreşte atragerea atenţiei asupra necesităţii instituirii unor sancţiuni în cazurile de violenţă fizică sau psihică asupra profesorilor.

“Filmul are un mesaj foarte clar. Aşa cum se ştie, nu s-a făcut nimic în ultimii 30 de ani pentru a proteja cadrele didactice de agresiunile care au loc în unităţile şcolare. Nu ne referim aici la agresiuni fizice, care sunt rare. Ne referim în primul rând la agresiunile emoţionale. Filmul a avut o primire extraordinară. A avut un impact fenomenal. Are în prezent peste 1,5 milioane de vizualizări, peste 120.000 de aprecieri pe pagina de Facebook. Noi încercăm introducerea în Parlament a modificării Legii Educaţiei Naţionale, în sensul protecţiei cadrelor didactice. În acelaşi timp am cerut şi unor parlamentari, în special doamnei deputat Camelia Gavrilă (fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi -n.r.) un proiect de lege care sperăm să treacă de plenul Camerei Deputaţilor”, a afirmat Laviniu Lăcustă.

Liderul USLIP Iaşi a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că unul dintre argumentele care au dus la realizarea unui astfel de film a fost povestea unei tinere profesoare de la un liceu, dar şi a altor cadre didactice.

“În luna ianuarie 2019 o domnişoară profesoară a venit şi ne-a povestit o situaţie prin care a trecut la unitatea la care predă. Nu are importanţă disciplina pe care o predă. Pot spune că e un profesor relativ tânăr, în vârstă de 27 de ani, care este dedicat şi îşi iubeşte meseria. A făcut facultatea pentru a deveni profesor. Ceea ce a trăit doamna profesoară în realitate este mult mai dur decât ceea ce este în film. Cuvintele pe care a fost nevoită să le audă de la un părinte într-o sală de clasă plină cu elevi au fost mult mai dure în realitate. Mă refer la vulgarităţi. După ce am terminat filmările, am întrebat-o pe profesoara în cauză cât se regăseşte în această poveste şi a spus că în proporţie de 80%. Coşmarul care apare în film ea l-a trăit două luni de zile. Îmi povestea că se trezea noaptea şi visa scena din clasă şi că se gândea să demisioneze. Ea şi-ar fi dorit ca povestea să rămână anonimă, să nu fie cunoscută, nici măcar să nu vorbesc cu directorul instituţiei sau cu presa. Nu este doar ea în această situaţie. Cele mai multe cazuri nu sunt raportate pentru că nimeni nu îşi doreşte să fie un subiect de presă, să devină un paria al şcolii respective”, a relatat liderul USLIP Iaşi.

Conform acestuia, al doilea argument pentru realizarea acestui scurt metraj a fost cazul de la Ploieşti. “Până atunci baza proiectului era deja conturată. Am mai cerut şi alte opinii de la cunoştinţe apropiate, de la cei care aveau copii în şcoală. Momentul din film în care personajul Roxana o pune pe profesoară să adune hârtiile din clasă s-a petrecut în realitate. Evident, nu putem într-un film de 15 minute să includem toate tipurile de agresiune care au loc în şcolile din România. Prin urmare ne-am focusat pe ceea ce ni s-a povestit. Putea fi foarte bine şi o altă tipologie al părintelui elevei ‘Roxana’ “, a declarat Laviniu Lăcustă, care a recunoscut că nu se aştepta ca scurtmetrajul “#Fără apărare” să aibă un impact atât de mare.

Potrivit acestuia, în doar patru zile de la lansare, pe reţeaua de socializare Facebook filmul #Fără apărare are 1,5 milioane de vizualizări şi a fost distribuit de aproape 49.000 de ori. AGERPRES