Sindicaliştii din Educaţie sunt decişi să ceară sechestru pe conturile şcolilor pentru a recupera banii câştigaţi în instanţă

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, a declarat că sindicaliştii sunt decişi să ceară impunerea sechestrului pe conturile unităţilor şcolare în situaţia în care la rectificarea din noiembrie guvernul nu va acorda integral sumele pentru plata drepturilor salariale recuperate în instanţă de cadrele didactice.

Decizia survine, susţine Laviniu Lăcustă, în urma discuţiilor purtate cu ministrul educaţiei, Liviu Pop, la Prefectura Iaşi, după ce, în cursul zilei de luni, peste 200 de sindicalişti din învăţământul preuniversitar ieşean, afiliaţi la USLIP, au protestat în faţa Prefecturii pentru a-şi exprima astfel nemulţumirea faţă de actuala guvernare şi promisiunile neonorate.

“Răspunsul a fost unul care nu ne-a mulţumit. Ministrul a spus că în ceea ce priveşte deciziile judecătoreşti vor fi onorate doar dacă vor fi bani la rectificarea din luna noiembrie şi că foarte probabil este că nu vor fi făcute integral aceste plăţi. Din punctul nostru de vedere, dacă obligaţiile nu vor fi onorate în totalitate, în ianuarie 2018 vom declanşa procedura de executare silită. În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pe dobânzi, am primit o promisiune că va fi dată o ordonanţă de guvern prin care sumele vor putea fi plătite de Ministerul Educaţiei. E vorba de 360 milioane de lei la nivel naţional, din care 14 milioane de lei pentru Iaşi”, a declarat Laviniu Lăcustă.

“Revendicările noastre sunt cunoscute în general de actuala putere. Ne referim la faptul că salariaţii din învăţământ sunt foarte jos pe legea salarizării unitare. Pe o scară de 1 la 15 suntem la 1,5. De asemenea, suntem nemulţumiţi de birocraţia sufocantă care afectează actul de predare-învăţare din unităţile şcolare. Ne nemulţumeşte foarte mult starea infrastructurii şcolare, în special din mediul rural, unde este un real pericol pentru elevi şi profesori. Suntem nemulţumiţi de atitudinea guvernanţilor faţă de noi în acest an. Din programul de guvernare nu ne-au oferit aproape nimic”, a declarat Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi. AGERPRES