Şova: “Soluţia găsită de Ministerul Educaţiei în privinţa manualelor este cea corectă”

sova_dan1.jpgSoluţia găsită de Ministerul Educaţiei în privinţa manualelor este cea corectă, consideră purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova.

“În condiţiile în care apariţia noilor manuale a fost blocată ca urmare a acţiunii editorilor nemulţumiţi că nu mai pot face afaceri cu materiale auxiliare, Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi o soluţie corectă. Este important ca elevii să aibă manuale, chiar dacă, pentru moment, este vorba de cele folosite în anii trecuţi. Soluţia este cea mai bună din cele care putea fi găsite la acest moment. Sunt sigur că ministerul va continua lupta pentru modernizarea sistemului de Educaţie, inclusiv în ceea ce priveşte manualele şcolare, chiar dacă unii editori sunt supăraţi pentru asta. Trebuie să treacă timpul în care elevilor li se cer banii pentru tot felul de cărţi şi culegeri, iar intenţiile ministerului sunt unele de bună credinţă”, a spus Şova, conform unui comunicat transmis AGERPRES.

La rândul său, senatoarea PSD Gabriela Firea subliniază că ministerul a identificat cea mai bună soluţie la problema manualelor pentru clasa I, despre care spune că a apărut din cauza blocajelor editorilor.

“Faptul că până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale, elevii claselor I şi a II-a vor învăţa după manualele vechi rezolvă această situaţie nefirească, în care am ajuns deoarece editorii doresc să-şi salveze afacerile cu manuale şi materiale auxiliare, afaceri pe care le fac pe seama elevilor şi pe banii părinţilor. Problema de fond însă rămâne şi ea este reprezentată de nevoia stringentă ca şcoala românească să se modernizeze şi să se adapteze societăţii contemporane. În acest sens, înnoirea manualelor şi a programelor şcolare trebuie să continue!”, a spus Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD, conform unui comunicat transmis joi presei.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis joi să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I până la finalizarea licitaţiei pentru noile cărţi şcolare digitale. De asemenea, elevii din clasele a II-a vor folosi vechile manuale, existente deja în şcoli. AGERPRES