Studenții Universității ”Petru Maior” aduc Erasmus Student Network (ESN) la Tîrgu-Mureș

Studenții voluntari ai Universitatii „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș au fost prezenți în 14-17 decembrie 2017 la una din întâlnirile anuale ale organizației Erasmus Student Network (ESN), organizată la Constanța. Cu această ocazie, studenții Patricia Crișan, Andreea Moldovan, Adrian Ichim și Florin Miron, care au participat la programul Erasmus+ în anii anteriori și fac parte din grupul de inițiativă, au prezentat candidatura în vederea înființării unei secțiuni ESN la Tîrgu-Mureș, și-au organizat planul de acțiune pentru următoarele 3 luni și au interacționat cu celelalte organizații ESN din țară.

Scopul organizației ESN este acela de a contribui la internaționalizarea vieții studențești, ajutând la primirea și integrarea studenților străini în comunitățile academice locale.

Organizarea unei secțiuni locale ESN este unul dintre obiectivele Proiectului ”Internaționalizarea educației și cercetării științifice” (INTECS-IS), desfășurat la Universitatea ”Petru Maior”din Tîrgu Mureș, sub coordonarea Prof. Dr. Ing. Habil. Liviu MOLDOVAN.