Târgul Gaudeamus 2017: Sute de mii de titluri şi peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori constituie reperele majore ale ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură.

Gaudeamus va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul central al Romexpo. Deschiderea oficială a ediţiei 2017 a târgului iniţiat şi organizat de Radio România va avea loc pe 22 noiembrie, la ora 12,00.

“Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg. Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2017 va fi binecunoscutul dramaturg şi jurnalist Matei Vişniec”, precizează sursa citată.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/ educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate.

Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei pentru toată perioada), care vor constitui şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 şi 20,00.

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură este un proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. AGERPRES