UBB Cluj-Napoca îşi va restrânge numărul extensiilor universitare

bolovan_ioan.jpgProrectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că universitatea clujeană intenţionează să reducă, începând cu anul universitar 2013-2014, numărul extensiilor deschise în Transilvania, dar şi în alte zone ale ţării, din cauză că acestea nu mai sunt rentabile din punct de vedere economic.

“Nu vă ascundem faptul că avem în lucru un proiect de restrângere a extensiilor pe care le are universitatea noastră în Transilvania şi nu numai. Suntem în faza în care se derulează o analiză economică din punct de vedere al calităţii actului educativ, al resursei umane şi aşa mai departe şi, după modelul pe care Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza din Iaşi’ l-a avansat, acela de a restrânge din extensii, şi noi suntem obligaţi să facem acest lucru”, a spus Bolovan.

Prorectorul UBB a dat asigurări că, în ceea ce priveşte extensia universitară de la Bistriţa, aceasta va funcţiona în continuare, având în vedere că aici clădirea în care se ţin cursurile aparţine universităţii, însă nu acelaşi lucru se va întâmpla cu extensia de la Năsăud şi cu prelungirea acesteia de la Vatra Dornei (judeţul Suceava), la care cel mai probabil se va renunţa începând cu toamna aceasta.

Potrivit lui Ioan Bolovan, multe dintre extensiile universitare ale UBB nu se mai justifică, deoarece populaţia şcolară este în scădere, iar în decizia finală trebuie să se ţină cont şi de cheltuielile care implică funcţionarea extensiilor academice. “Decizia va trebui luată până în primăvară, când se dau cifrele de şcolarizare pe extensii. (…) Nu se justifică, poate, în anumite zone ale Transilvaniei, sunt prea multe pe metru pătrat, şi acolo în mod cert, având toate datele în perioada următoare, vom lua această măsură de a concentra şi de a dezvolta într-un loc sau altul, preferabil acolo unde avem clădire proprie. Lucrurile trebuie văzute din această dinamică şi în acest context global. Nu e nimic la nivelul unor orgolii sau al unor dispute cu unul sau altul dintre actanţii locali ai extensiilor din Năsăud sau din Satu Mare sau din Zalău. Este vorba doar de a eficientiza economic şi de a asigura aceeaşi calitate a procesului didactic pentru toţi studenţii”, a explicat prorectorul.

Prorectorul a vorbit despre o înjumătăţire a numărului de extensii pe termen scurt, iar pe termen mediu, numărul final al acestora s-ar putea să ajungă la doar trei. “Nu vreau să spun că vor rămâne în final trei extensii, pentru că, repet, decizia nu îmi aparţine, dar într-un viitor nu foarte îndepărtat, din cele existente acum, se vor înjumătăţi într-o primă fază aceste extensii şi, într-un viitor pe termen mediu, foarte probabil că vor fi… cei patru evanghelişti erau trei. (…) Sighet, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, eu ştiu?”, a mai spus Bolovan.

În prezent, UBB Cluj-Napoca are deschise 12 extensii universitare la Bistriţa, Năsăud, Vatra Dornei, Sibiu, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei şi Zalău. La Bistriţa, extensia academică a UBB funcţionează încă din anul 1998 şi numără în prezent aproximativ 680 de studenţi. AGERPRES