U.M.F. “Carol Davila” continuă derularea sesiunilor informative în liceele din București

umf_bucuresti.jpgUniversitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti continuă tradiția, începută anul trecut, de a derula intâlniri informative între profesorii UMF “Carol Davila” și elevii liceelor din Capitală. Sesiunile informative cuprind discuții între cadrele didactice ale universității și viitorii candidați, prezentarea ghidului de informare şi orientare a liceenilor spre cariera de medic, precum și proiectarea unui film de prezentare a universității.

Prima întâlnire de acest gen a avut loc pe 27 noiembrie, la Liceul Teoretic “C.A. Rosetti” din Bucureşti, unde dr. Laurențiu Belușică, conferențiar universitar la Catedra de Chirurgie Generală din cadrul UMF “Carol Davila” le-a prezentat elevilor de liceu oportunitățile de studiu şi dezvoltare profesională într-o astfel de universitate, dar și aspecte legate de profesia de medic: “Profesia de medic, considerată cea mai nobilă dintre meserii, a început să revină în atenția tinerilor care aspiră la o carieră care le va satisface atât dorința de cunoaștere cât și menirea, pe care o are fiecare om dealtfel, de a-și ajuta seamănul și de a fi folositor societății”.

În cadrul acestor întâlniri, reprezentanții UMF “Carol Davila” prezintă direct elevilor oportunitățile de studiu la prestigioasa instituție de învățământ, răspunzând la toate întrebările venite din partea acestora. Viitorii studenți vor putea afla informații despre admiterea la una dintre cele 4 facultăți din cadrul U.M.F. “Carol Davila”, studiile post-universitare, dotările oferite de Biblioteca UMF “Carol Davila”, facilitățile de petrecere a timpului liber și activități sportive pe care universitatea le pune la dispoziție studenților săi, dar și multe alte lucruri interesante și utile, referitoare la cariera de medic.

U.M.F. “Carol Davila” vine în sprijinul celor care vor să urmeze o carieră în domeniul medicinei, dar și a celor care nu sunt încă hotărâți in acest sens, dezvăluindu-le frumusețile, dar și provocarile studiului medicinei, prin intermediul unor acţiuni de prezentare a universităţii desfăşurate în cadrul celor mai importante licee de profil din Bucureşti. Pe lista liceelor ce urmează a fi vizitate de cadrele didactice ale U.M.F. “Carol Davila” amintim: Colegiul Național “Sfântul Sava, Colegiul Național Spiru Haret, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Liceul Teoretic Eugen Lovinescu, Colegiul Național Ion Creangă, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național Iulia Hașdeu și Colegiul Național Mihai Viteazul.