Uniunea Studenţilor se declară îngrijorată de modul în care Ministerul Educaţiei a repartizat locurile bugetate în universităţi

Reducerea numărului de locuri bugetate în unele universităţi pentru anumite domenii de studiu poate conduce către o rată mai mică a studenţilor care se înscriu şi urmează studii universitare şi astfel se conturează riscul de descurajare a tinerilor în ceea ce priveşte orientarea către mediul universitar, afirmă reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România într-un comunicat remis presei.

Aceştia reamintesc că universităţile de stat primesc anual, în baza unui contract instituţional cu Ministerul Educaţiei, bugetul alocat, prin care sunt definite sumele specifice acordate universităţilor sub formă de granturi doctorale şi “Finanţare instituţională”, care este folosită pentru a susţine financiar studiile de licenţă şi masterat.

Totodată, în cadrul ‘Finanţării instituţionale’, 72% din sumă se acordă “pentru studenţii înmatriculaţi pe baza cifrelor de şcolarizare primite de universitate, într-un program de studii universitare de licenţă şi de master” (Metodologie CNFIS 2018). Restul de 26,50% fiind reprezentaţi de ‘Finanţarea suplimentară’, iar 1,50% de FDI – Fondul de Dezvoltare Instituţională.

Uniunea Studenţilor precizează însă că noua repartiţie preliminară propusă de minister pentru anul 2018, care a nemulţumit conducerile unor universităţi, propune alocarea unor locuri pentru “Domenii prioritare de dezvoltare ale României”, conform definirii acestora în Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020.

Aceste sunt: Bioeconomia, Tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor, Spaţiu şi securitate, Energie, Mediu şi schimbări climatice, Sănătate, Eco-nanotehnologii şi materiale avansate.

Astfel că, se precizează în comunicat, din totalul de 35.600 de locuri bugetate la master, 4.600 vor fi acordate universităţilor care oferă specializări apropiate de aceste domenii prioritare. Procesul este premergător distribuirii locurilor folosind metodologia utilizată şi în anii anteriori. Bineînţeles, acest lucru presupune şi o scădere a numărului locurilor bugetate la alte domenii de studiu, precizează reprezentanţii studenţilor.

“În opinia noastră, Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 este implementată într-un mod deplasat, fără o productivitate concretă. Considerăm că ridicarea numărului de locuri bugetate la aceste domenii este bruscă, existând riscul unui grad redus de solicitare al acestora şi, implicit, riscul neocupării acestora. Domeniile sunt, într-adevăr, prioritare dezvoltării în viitor a României, însă unele sunt axe noi, încă neexploatate academico-ştiinţific, apărând un semn de întrebare în ceea ce priveşte calitatea învăţământului”, susţine Uniunea Studenţilor.

Potrivit sursei citate, este afectat echilibrul locurilor bugetate oferite universităţilor de stat din România în defavoarea celor care nu au programe universitare care să cuprindă domeniile prioritare definite de Strategia 2014-2020.

“Alocarea unor locuri suplimentare pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale României poate fi benefică, însă doar în condiţiile în care există o strategie de implementare transparentă şi echitabilă. Scăderea drastică a numărului de locuri bugetate de la cele mai mari universităţi din România, instituţii de învăţământ superior cu rezultate remarcabile, recunoscute la nivel internaţional, ne face să ne punem serioase semne de întrebare, dacă într-adevăr aceasta este calea pentru dezvoltarea viitorului ţării noastre. Ne dorim ca în învăţământul superior să se ţină cont de trendurile viitorului, însă calitatea actului educaţional trebuie să primeze, şi nu să fie ignorată”, afirmă preşedintele USR, Alin Grigore, citat în comunicat.

Uniunea Studenţilor consideră o potenţială soluţie suplimentarea locurilor bugetate pentru domeniile prioritare, fără a afecta însă numărul de locuri bugetate pentru restul domeniilor de studiu.

“Se poate urmări astfel receptivitatea grupului ţintă în ceea ce priveşte optarea pentru domeniile de studiu prioritare şi împărţirea locurilor, în viitor, în funcţie de cererea observată. (…) Astfel, se nasc mai multe întrebări la care Uniunea Studenţilor din România speră să primească un răspuns prompt şi obiectiv: “Care a fost algoritmul de repartizare a locurilor rezervate ‘Domeniilor prioritare de dezvoltare ale României’ şi cum este asigurată echitabilitatea faţă de universităţile ce nu au domenii de studiu ce se pot încadra domeniilor prioritare?” De asemenea, ne întrebăm şi care sunt măsurile ce urmează a fi luate în anii următori pentru adoptarea acestei strategii, dar şi cum tinerii îşi pot aduce aportul asupra a ceea ce reprezintă de fapt viitorul lor”, se mai arată în comunicat. AGERPRES