Universitatea de Vest Timişoara organizează cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale “Muzică şi medicină”

univ_vest_timisoara.jpgFacultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara organizează cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale “Muzică şi medicină”.

Invitaţi speciali în cadrul acestei ediţii sunt Prof. univ. Vera Brandes – Director al Institutului pentru Muzică şi Medicină din cadrul Universităţii Paracelsus din Viena şi Prof. dr. Serghei Shushardzahn – preşedinte al Academiei Europene de Terapie prin Muzică.

În cele şase zile ale lucrărilor sunt incluse prelegeri, trei cursuri de specializare organizate de Colegiul Medicilor Dentişti din România şi un simpozion, manifestări care vor avea loc în Galeria Mansarda a Facultăţii de Arte Plastice şi Design din strada Oituz nr. 4 şi în Sala Orpheum a Facultăţii de Muzică din Piaţa Libertăţii nr. 1.

Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea Paracelsus din Viena, Facultatea de Arte plastice şi Design, Centrul de creaţie al artelor vizuale contemporane, Colegiul Medicilor Dentişti din Romania – Filiala Timişoara, Centrul de promovare a educaţiei sanitare şi motivaţie a prevenţiei în stomatologie – Universitatea de Medicina şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, International Society for Musical Studies şi Consiliul Judetean Timiş.