Universitatea Dunărea de Jos a încheiat 15 acorduri de colaborare cu parteneri din mediul socio-economic

Universitatea Dunărea de Jos Galaţi a demarat o campanie de semnare a unor acorduri de colaborare cu parteneri din mediul socio-economic local, până în prezent fiind încheiate 15 astfel de protocoale, se arată într-o informare transmisă miercuri de biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, este prima iniţiativă de o asemenea amploare, la nivel naţional, aceste parteneriate derulându-se sub egida proiectului “Universitate pentru comunitate”, menit să întărească relaţia dintre mediul academic, absolvenţii de învăţământ superior şi comunitatea locală din Galaţi.

Prin aceste acorduri, studenţii celor 14 facultăţi, cadrele didactice, personalul nedidactic şi didactic auxiliar din cadrul universităţii pot beneficia de reduceri la produsele şi serviciile oferite de instituţiile partenere.

Până în prezent au fost încheiate 15 astfel de acorduri de colaborare, cu parteneri locali din domenii diverse, de la librării şi agenţii de turism, până la centre medicale şi săli de fitness. “Beneficiile sunt de ambele părţi: Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi este o instituţie emblematică pentru educaţia din România şi un partener de nădejde, astfel că asocierea cu numele acesteia este onorantă pentru orice instituţie, iar studenţii şi personalul universităţii beneficiază de servicii de calitate, ceea ce consolidează încrederea în comunitatea locală şi creează premisele dezvoltării economice în zonă. Campania ‘Universitate pentru comunitate’ este abia la început, Universitatea Dunărea de Jos va continua să extindă colaborarea cu mediul socio-economic gălăţean şi nu numai”, se mai spune în informare. AGERPRES