Universitatea Transilvania Braşov va beneficia de un grant de peste 560.000 euro pentru proiecte Erasmus+

Universitatea Transilvania din Braşov va beneficia, în anul academic următor, de un grant de peste 560.000 de euro pentru proiecte Erasmus+, în urma selecţiei organizate de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

“Universitatea Transilvania din Braşov a primit un grant de 561.494 euro pentru proiecte Erasmus+ situându-se astfel pe locul al III-lea după Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca – grant aprobat 575.446 euro şi Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca – grant aprobat 568.307 euro, iar dacă ne raportăm la numărul ţărilor cu care sunt finanţate colaborări, universitatea noastră ocupă locul I, alături de Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu parteneriate finanţate în 38 de ţări (cu 10 mai mult decât în aplicaţia anterioară)”, a precizat sursa citată.

Între ţările din afara spaţiului european cu care Universitatea Transilvania din Braşov colaborează şi în care se vor putea derula mobilităţi Erasmus+ se numără două ţări din America de Nord (Canada şi Statele Unite ale Americii), şapte ţări din America Latină (Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Ecuador, Mexic şi Uruguay), patru ţări din Africa (Africa de Sud, Zimbabwe, Maroc, Tunisia), şapte ţări din Europa (Albania, Belarus, Bosnia şi Herzegovina, Federaţia Rusă, Moldova, Muntenegru şi Ucraina) şi optsprezece ţări din Asia şi Oceania (printre care China, Coreea de Sud, Japonia, Malaezia, Thailanda sau Taiwan).

În anul universitar 2018-2019, prin programul Erasmus+, la Universitatea Transilvania din Braşov au venit la studii peste 150 de străini, iar peste 200 de studenţi braşoveni au participat la mobilităţi de studiu şi practică în străinătate, a menţionat sursa citată. AGERPRES