USAMV Cluj-Napoca aniversează 150 de ani de existență

Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca aniversează 150 de ani de existență, dar și 100 de ani de învățământ în limba română, iar festivitățile sunt programate între 19-21 iulie 2019.

Ceremonia va fi deschisă de rectorul USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi, și va avea loc vineri, 19 iulie, începând cu ora 11.00, în Aula ”Mihai Șerban”. Vor participa membri ai Guvernului, ambasadori în România, membri ai mediului academic și de business din țară și străinătate, dar și reprezentanți ai autorităților locale și ai numeroase instituții și agenții naționale.

Tot vineri vor începe și lucrările Consiliului Național al Rectorilor, eveniment a cărui găzduire onorează universitatea noastră în acest an aniversar.

Dubla celebrare din 2019 mai include în program inaugurarea muzeului universității, un vernisaj de fotografie istorică, precum și decernarea titlului de Profesor Honoris Causa, Prof. Virgil Salanțiu.

USAMV Cluj-Napoca, instituţie academică de învăţământ şi cercetare avansată, promovează, prin cele cinci facultăți, excelenţa în procesul educativ şi de cercetare şi deserveşte un spectru larg de specializări din domeniile specifice agriculturii, horticulturii, zootehniei, biotehnologiilor, medicinii veterinare şi ingineriei produselor alimentare.

Cu cei peste 6.000 de studenți, USAMV Cluj Napoca este o parte semnificativă a comunității clujene și a învățământului din România, și se dedică în continuare menirii asumate de educație și cercetare universitară de excelență, dar și de formare culturală și didactică a generațiilor de studenți.