Vrancea: Catedre de informatică, matematică sau de chimie vor fi ocupate cu profesori necalificaţi sau pensionari

Catedre de informatică, matematică sau de chimie vor fi ocupate în acest an cu profesori necalificaţi sau profesori pensionari, după ce, în urma şedinţelor de repartizare a posturilor pentru cadrele didactice, acestea au rămas vacante, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.

“În urma şedinţelor de repartizare a posturilor pentru cadrele didactice care au avut loc la IŞJ au mai rămas posturi întregi la informatică, la liceu şi la foarte multe şcoli, au rămas foarte multe ore de matematică sau chimie în şcoli din întreg judeţul. Orele vor fi ocupate cu profesori suplinitori în urma concursului din septembrie sau cu profesori pensionari, la plata cu ora”, a declarat inspectorul de resurse umane din cadrul IŞJ Vrancea, Mihail Fâsan.

Cele mai căutate posturi au fost cele de educator şi învăţător, unde circa 40 de cadre didactice care au promovat examenul de titularizare au rămas fără post. “Cei mai mulţi candidaţi au fost pentru învăţători şi educatori, unde toate posturile au fost ocupate. Avem în jur de 40 de educatoare şi învăţătoare care nu au luat post. Unele probabil vor veni la comisarul de suplinire din septembrie şi vor lua altă disciplină, ca necalificat. Sunt persoane care fac învăţâmânt de 20 de ani şi atunci vor accepta şi posturi de necalificat”, a precizat Mihail Fâsan.

Începând cu luna mai, când a început mişcarea personalului didactic pentru anul şcolar 2019-2020, în judeţul Vrancea au fost disponibile 985 de posturi, din care au fost repartizate până în prezent circa 700 de posturi cu normă întreagă.

La nivelul judeţului, Ministerul Educaţiei Naţionale a bugetat 4.930 de norme, dintre care 560 de norme pentru personalul didactic şi auxiliar, 760 de norme pentru personalul nedidactic, iar restul de norme pentru profesori. AGERPRES