World Education Fair, la Bucureşti: sunt prezente universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveţia

world education.jpgCea de-a 20-a ediţie a World Education Fair îi aduce în România pe reprezentanţii a peste 40 de universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Austria, Grecia, Spania, Elveţia şi, în premieră, ai unor universităţi de top din Italia, Liechtenstein şi Noua Zeelandă, care îşi vor prezenta sâmbătă şi duminică, la hotel Athenee Palace Hilton din Bucureşti, ofertele pentru studii universitare de licenţă, master şi MBA pentru studenţi şi elevi de liceu.

Marea Britanie este prezentă la târg cu 15 universităţi, urmată de Olanda, cu opt universităţi, şi Italia, cu cinci. Din Elveţia sunt prezente patru universităţi, din Spania şi Danemarca câte două şi câte o instituţie de învăţământ superior din Austria, Franţa, Germania, Grecia, Liechtenstein, Noua Zeelandă şi România.

“Numărul universităţilor care sunt interesate să recruteze studenţi din România creşte în fiecare an şi, de asemenea, şi numărul studenţilor români care vor să meargă să studieze în străinătate creşte şi putem spune, în concluzie, că Târgul Internaţional al Educaţiei este profitabil pentru toată lumea şi este ca un centru educaţional, unde universităţile îşi pot prezenta ofertele iar candidaţii pot găsi programul potrivit pentru ei”, a declarat Svetlan Danev, general manager IntegralEdu, compania care organizează în fiecare an World Education Fair, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri la hotelul Athenee Palace Hilton din Capitală.

El a precizat că studenţii români sunt foarte bine percepuţi în domeniul academic, deoarece “sunt foarte conştiincioşi, foarte ambiţioşi, îşi duc la îndeplinire sarcinile şi se adaptează cu uşurinţă unui nou mediu”.

“Faptul că stăpânesc foarte bine limba engleză şi că vorbesc în general mai mult de o limbă străină îi face pe studenţii români unii dintre cei mai de succes studenţi din străinătate şi dovedeşte faptul că sunt foarte adaptabili”, a mai spus Svetlan Danev, precizând că studenţii români sunt în general atraşi de calitatea sistemelor educaţionale din Occident, precum şi de locurile de muncă care li se pot oferi după terminarea studiilor.

General managerul IntegralEdu a precizat că universităţile occidentale “îşi extind gama de specializări pe care le oferă pentru a se adapta nevoilor curente ale societăţii, dar şi nevoilor viitoare ale acesteia”.

Ana Maria Papp, manager Departament Universităţi din cadrul IntegraEdu, a declarat că în prezent sunt peste 45.000 de studenţi români care studiază în străinătate, Marea Britanie fiind cea mai preferată de studenţii români.

“Conform statisticilor din 2014, numărul aplicaţiilor pentru Marea Britanie a crescut cu 25%, respectiv de la 2.340 de aplicaţii la 2.930 de aplicaţii”, a precizat Ana Maria Papp.
Vizitatorii World Education Fair vor avea posibilitatea să se întâlnească cu reprezentanţi ai universităţilor participante, vor afla informaţii despre burse şi modalităţi de finanţare a studiilor, perspective de angajare după finalizarea studiilor, vor beneficia de consultanţă educaţională gratuită oferită de IntegralEdu şi vor putea primi informaţii despre cele mai bune cursuri de pregătire pentru examenul IELTS.
La Bucureşti, World Education Fair se va desfăşura pe 21 şi 22 februarie la hotel Athenee Palace Hilton, între orele 10,00-17,00.

Reprezentanţii IntegralEdu vor fi prezenţi în săptămâna 23-27 februarie şi în ţară, după programul: 23 februarie – Ploieşti, Hotel Central; 24 februarie – Braşov, Kronwell Hotel; 25 februarie – Piatra Neamţ, Central Plaza Hotel; 26 februarie – Suceava, Hotel Zamca; şi 27 februarie – Iaşi, Grand Hotel Traian. Evenimentele vor avea loc în intervalul orar 18,00-20,00. AGERPRES