Zilele școlii băcăuane. Excelență în educație și formare: 1-5 octombrie

Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău, organizează, în perioada 1-5 octombrie 2018, a doua ediție a ”Zilelor școlii băcăuane. Excelență în educație și formare”. Manifestarea cuprinde conferințe, seminarii și mese rotunde, la care participă profesori universitari din București, Iași, Timișoara și Bacău, precum și reprezentanți ai unor instituții publice, alături de cadre didactice și elevi din sistemul preuniversitar băcăuan.

Programul a debutat luni, 1 octombrie, de la ora 10.00, în Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Bacău, cu o activitate destinată bibliotecarilor din județ și desfășurată sub genericul ”Formarea continuă a bibliotecarilor școlari – oportunități și perspective”.

Marți, 2 octombrie, de la ora 13.00, în Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Bacău, va avea loc seminarul ”Educarea și formarea viitorilor lideri – oportunități transatlantice”. Cu această ocazie, dna Eliza Chirilă, director executiv al American Councils for International Education, va prezenta oportunitățile oferite liceenilor prin bursa FLEX (Future Leaders Exchange), care presupune 1 an de studiu gratuit într-un liceu american. Despre această experiență din punctul de vedere al unui fost bursier FLEX va vorbi Ana Ghineț, absolvent al acestui program. La activitate sunt invitați profesori de limba engleză cu normă de predare la nivel liceal și elevi de clasele IX-X.

Pentru miecuri, 4 octombrie, este programată conferința ”Istorie și manipulare. Un prezent continuu”. Pe această temă atât de actuală vor susține comunicări prof. univ. dr. Constantin Hlihor de la Universitatea din București, prof. dr. Doru Dumitrescu de la Colegiul Național ”Spiru Haret” București, conf. univ. dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei de la Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău și Răzvan Bibire, jurnalist. Conferința se va desfășura în Aula Universității ”Vasile Alecsandri” Bacău, cu începere de la ora 14.00.

Ziua de joi, 4 octombrie, este destinată în special cadrelor didactice de geografie și profesorilor din învățământul primar. Începând cu ora 14.00, în Aula Universității ”Vasile Alecsandri” Bacău va avea loc conferința ”Geografii, în slujba Marii Uniri”, moderată de directorul CCD, prof.univ.dr. Gabriel Leahu. Oaspeți de seamă vor susține comunicări: prof. univ. dr. Corneliu Iatu de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, prof.univ.dr. Nicolae Popa de la Universitatea de Vest din Timișoara, conf.univ.dr. Marius Cristian Neacșu de la Academia de Studii Economice București, precum și secretarul general al Societății Române de Geografie, dr. Costin Diaconescu.

Pentru vineri, 5 octombrie, sunt programate trei evenimente de amploare. La Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, la ora 10,00 se va desfășura masa rotundă cu tema ”Școala românească în spațiul istoric al României Mari”, moderată de profesorii Călin Boambă și Mitică Pricopie. Vor participa, alături de cadrele didactice din cadrul Colegiului Național și invitați din Republica Moldova și Ucraina.

În Aula Universității ”Vasile Alecsandri” Bacău va începe la ora 12.00 conferința ”Ideea de unitate la români. Trecut, prezent, viitor”, care se adresează prioritar cadrelor didactice de istorie și profesorilor din învățământul primar, moderată de directorul CCD, prof.univ.dr. Gabriel Leahu. Aceștia vor avea ocazia să-i reîntâlnească pe prof.univ.dr. Alexandru Florin Platon de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași și conf.univ.dr. Ioan Dănilă de la Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău, cărora li se alătură conf.univ.dr. Ionuț Nistor de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași. La conferință va participa și prof. Radu Jugureanu din partea SIVECO România, care va prezenta aplicația ”Enciclopedia România 1918 – 1918 – oameni, momente și imagini”.

Tot vineri, 5 octombrie, de la ora 12.00, dar în Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Bacău, va debuta seminarul ”Provocările erei informaționale. Siguranța copiilor pe internet”, moderat de prof. Camelia Popa, inspector activități extrașcolare, ISJ Bacău. Vor susține prezentări vizând tematica abordată: subcomisar Oana Năforniță de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, inspector principal Dragoș Huiban și subinspector Sorin Fieraru de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, inspector Daniela Aniței de la Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane Bacău, comisar Radu Năforniță de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, precum și Narcis Jitaru, manager al Centrului de informare Europe Direct ”Valea Trotușului” Comănești. La activitate sunt așteptați consilieri școlari, învățători, diriginți, cadre didactice auxiliare.