Studenţi de la 11 instituţii academice din ţară şi din străinătate vor participa, timp de două zile, la cea de-a VIII-a ediţie a Conferinţei internaţionale ”Student în Bucovina”, ce se va desfăşura la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţie, Codruţ Şerban.

Evenimentul, organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul USV în perioada 15 – 16 noiembrie, se va desfăşura sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale.

La acţiunea ce va debuta joi vor participa aproximativ o sută de studenţi, ce vor reprezenta USV, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Naţională de Tehnologii Alimentare din Kiev, Universitatea de Stat de Agricultură din Minsk, Universitatea din Manas – Kyrgystan, Universitatea de Agricultură a Georgiei şi Universitatea din Rzeszow.

Potrivit sursei citate, evenimentul se adresează în exclusivitate studenţilor, având rolul de a-i ajuta să deprindă interesul şi abilităţile necesare pentru cercetare, începând de la nivelul studiilor de licenţă.

”Prezenţa profesorilor şi a studenţilor din alte centre universitare româneşti şi din străinătate dovedeşte prestigiul internaţional al conferinţei şi, în acelaşi timp, reprezintă o nouă oportunitate pentru universitatea noastră de a dezvolta proiecte didactice şi de cercetare în parteneriat cu alte centre universitare”, a spus Codruţ Şerban. AGERPRES