Douăsprezece eleve de clasa a IX-a, de la două unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa, au câştigat premiul întâi la o competiţie organizată de National Space Society, cu un proiect ce vizează patru staţii orbitale autonome, poziţionate în spaţiu, între Pământ şi Lună, care oferă adăpost pentru 42.000 de oameni în cazul unei catastrofe.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB), la concursul de proiectare a unei aşezări spaţiale, organizat de National Space Society, proiectul „Yggdrasil Orbital Space Settlement”, realizat de 12 eleve ale CNMB şi Liceului Teoretic „Traian”, coordonate de profesorul Adrian Eracle Nicolescu, a obţinut premiul întâi, la secţiunea dedicată clasei a IX-a, large group.

Elevele sunt Alexandra Halep, Ştefania-Andreea Zupu, Andra Toma, Marina-Andreea Nanu, Melissa Costina Călin, Mara-Ioana Muca, Emma Iulia Măciucă, Maria Mirabela Ghiuri, Alexandra Enache, Andreea Moscu, Theodora Irina Stercu şi Patricia Brăiloiu.

„Echipa a proiectat patru staţii orbitale autonome, poziţionate în spaţiu, între Pământ şi Lună, care oferă adăpost pentru 42.000 de oameni în cazul unei catastrofe”, se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, la competiţie au fost în acest an 14.359 de participanţi din 12 ţări, cu 2.646 de proiecte.

„Într-o perioadă de profundă tulburare a întregii societăţi, vin şi raze de lumină, reprezentate de reuşitele elevilor care, chiar dacă stau în casă, îşi mobilizează forţele, inteligenţa şi creativitatea şi găsesc soluţii la problemele grave care frământă omenirea în aceste vremuri. (…) Este o reuşită de care suntem foarte mândri şi care ne-a adus tuturor o notă de optimism că vom depăşi cu bine toate încercările şi că tânăra generaţie are idei şi soluţii care vor susţine mersul înainte al acestei naţiuni şi al întregii omeniri”, a precizat purtătoarea de cuvânt a CNMB, Florentina Gheorghe. AGERPRES