24.000 de elevi chiulangii, găsiţi în localuri, în anul şcolar 2009-2010

elevi in bar.jpgPoliţiştii au depistat, în anul şcolar 2009-2010, peste 24.000 de elevi care absentau de la cursuri şi mergeau în localurile din apropierea şcolilor şi liceelor, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat remis presei.

În urma controalelor efectuate de poliţişti la peste 3.000 de agenţi economici din apropierea şcolilor, 380 de persoane au fost sancţionate pentru vânzarea băuturilor alcoolice elevilor, a precizat sursa citată.

De asemenea, au fost aplicate peste 5.000 de sancţiuni pentru abateri în incinta sau în zona adiacentă şcolilor, dintre abaterile constatate 190 fiind infracţiuni. În context, Poliţia a demarat, împreună cu instituţiile de învăţământ şi organizaţiile de părinţi, campaniile “Şcoala nu se face la bar” şi “Dependenţi de libertate”, cu scopul de a preveni consumul de alcool, stupefiante şi substanţe etnobotanice în rândul elevilor.

Pentru prevenirea traficului de persoane în rândul copiilor, a fost desfăşurată campania “Omul cu două feţe”. În total, peste 100.000 de elevi au participat la 1.170 de întâlniri cu poliţiştii, fiind dezbătută problema violenţei în şcoli. Pentru prevenirea incidentelor în care sunt implicaţi elevi, Poliţia Română a făcut demersuri pe lângă conducerile unităţilor de învăţământ şi administraţia publică locală, care au condus în anul şcolar 2009-2010 la creşterea cu 26% a numărului unităţilor de învăţământ dotate cu sisteme de supraveghere video, faţă de anul şcolar precedent.


Astfel, în anul şcolar 2009-2010, 3.397 de unităţi de învăţământ au fost înregistrate ca fiind dotate cu sisteme de supraveghere video. În urma acţiunilor Poliţiei, numărul infracţiunilor săvârşite în apropierea unităţilor de învăţământ a scăzut cu 36,6%, în anul şcolar 2009-2010, faţă de anul şcolar precedent, iar numărul infracţiunilor săvârşite de elevi în afara şcolilor şi liceelor a scăzut cu 9,48%. De asemenea, numărul elevilor victime în afara unităţilor de învăţământ a scăzut cu 31,6%, potrivit statisticilor IGPR Totodată, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi elevi, au fost reactivate 116 patrule şcolare de circulaţie de la nivelul judeţelor, acestea acţionând la trecerile de pietoni din jurul şcolilor, sub îndrumarea şi supravegherea poliţistului rutier şi a unui profesor desemnat, a menţionat IGPR.


În urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Rutieră, numărul accidentelor rutiere în care au fost implicaţi copii a scăzut în anul şcolar 2009-2010 faţă de anul precedent, de la 1.562 la 1.420. În aceste accidente, 134 de persoane şi-au pierdut viaţa în perioada 15 septembrie 2009-15 iunie 2010, cu 11 mai puţine faţă de perioada similară a anului şcolar precedent, se mai arată în comunicatul Poliţiei Române. AGERPRES