350 de lideri din business, 150 de ambasadori și 13 camere de comerț și grupuri de business, sute de directori, profesori și ONG-uri s-au întâlnit online în cea mai mare mobilizare de resurse pentru transformarea educației din România. Aceasta a fost găzduită în cadrul celei de-a patra ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2020, organizată de Asociația pentru Valori în Educație.

Recunoaștere pentru directorii de școli cu performanțe excepționale

Evenimentul a adus din nou în prim plan, ca în fiecare an, munca și dedicarea directorilor de școli din România, prin premierea directorilor cu performanțe excepționale, printre care și Directorul Anului. Totodată a fost prezentat atât un plan de scalare al impactului pentru programul Edu Networks – o alianță fondată de 9 ONG-uri din Educație, cât și modul în care companiile se pot implica pentru a susține modernizarea școlilor preuniversitare.

Niste Daniela a fost desemnată Directorul Anului 2020. Într-un an plin de provocări, frecvența școlii gimnaziale „Cornel Regman” din Daneș, Mureș a crescut pentru 320 de copii, dintre care 70% romi, iar abandonul școlar la nivel gimnazial a scăzut de la 50% la 20%. De asemenea, a inițiat construirea unei școli noi, facilitând parteneriate și securizând finanțări private.

Împreună pentru educație

Asociația pentru Valori în Educație susține transformarea educației din România prin programe precum Academia de Leadership și Management Școlar, primul program de dezvoltare și creștere a abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli și grădinițe sau Edu Networks, un program de 4 ani în care o comunitate de specialiști în educație, business și 114 școli lucrează împreună pentru a face ca peste 64.000 de copii să vină cu drag la școală.

Alianța Edu Networks este fondată și finanțată de către 9 organizații relevante din educație: Ovid.Ro, Fundația Noi Orizonturi, Finnish Teacher Training Center, Asociaţia „Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice”, RBL, Teach for Romania, Școala de Valori și InfinitEdu.

Doar lucrând împreună ONG-urile pot face schimb de valoare și contribui la dezvoltarea unor programe coerente, consistente și cu sens, care promovează relațiile pozitive în școală și repoziționează importanța plasării elevului și intereselor sale în centrul tuturor inițiativelor educaționale”, Silvia Bogdan, Președinte Școala de Valori

Proiectele Asociației pentru Valori în Educație sunt deja susținute de companii și lideri din business care cred în importanța educației pentru viitorul țării.

Liderii a 3 companii mari care susțin deja Edu Networks au investit până în acest moment 1,2 milioane de euro în scalarea programelor de succes prin această alianță de ONG-uri. Cristina Hanganu de la Lidl a invitat și alte companii să se alăture acestui obiectiv de națiune, contribuind în mod centrat la un învățămant care oferă tuturor copiilor șansa să își realizeze potențialul.

„Modernizarea educației nu poate fi responsabilitatea unei singure organizații, a guvernului și nu poate fi realizată prin contribuția financiară a unei singure companii. Este nevoie de inteligență colectivă și colaborarea noastră, a tuturor,” este de părere Andreea Nistor, Director Executiv Asociația pentru Valori în Educație

Companiile sunt invitate să se alăture și au mai multe metode la dispoziție prin care pot face acest lucru: în calitate de mentor sau coach, oferind servicii profesionale in kind sau consultanță, prin susținerea unei burse pentru un director, prin susținerea financiară a un cluster de școli, pot redirecționa 20% din impozitul pe profit sau pot face donații IT pentru școli.

Scopul acestui eveniment și al mobilizării lansate de Asociația pentru Valori în Educație este de a construi o rețea de companii care susțin modernizarea educației din România. Liderii din business se pot implica în nume personal sau prin intermediul companiei, iar resursele necesare pentru ONG-uri nu sunt doar de natură financiară. Aceasta rămâne o rețea deschisă, iar pentru a afla mai multe despre demers companiile pot intra pe www.ave-romania.ro sau www.edunetworks.ro.

Despre Asociația pentru Valori în Educație

Asociația pentru Valori în Educație este co-fondator și coordonator al alianței de 9 ONG-uri din educație. Alături de partenerii implicați în proiect, Asociația pentru Valori în Educație are obiectivul de a construi o hartă dinamică a rețelei de companii care au puterea să transforme educația din România.

În 2020, 95 de companii și 250 de mentori s-au implicat pentru a ajuta 611 școli care au participat la programele Asociației pentru Valori în Educație. Obiectivul pentru 2021 este ca 187 de companii și 491 de mentori să se implice pentru 1.200 de școli, iar în 2025, 50% din școlile din România să simtă un impact pozitiv al programelor coordonate de Asociația pentru Valori în Educație, alături de 544 de companii și 1.430 de mentori.