Departamentul Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene alături de Departamentul de Cercetare din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează la Iași, în zilele de 14 şi 15 noiembrie Conferința internațională de științe politice – „România – de la Marea Unire la Integrarea Europeană”.

Deschiderea evenimentului va avea loc miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în prezența Prof. Univ. Dr. Mihaela ONOFREI, ordonator de credite al Universității, și a altor invitați.

În cadrul evenimentului, keynote speakers vor fi profesorii de științe politice Radu CARP (Universitatea București), IOAN STANOMIR (Universitatea București) și Daniel ȘANDRU (Universitatea Petre Andrei din Iași & Coordonatorul Compartimentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași). Tema prelegerii inaugurale care va deschide conferința internațională este – „România la centenar. Reflecții despre trecut și viitor”. Prelegerea va avea loc miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 10:30, în Sala Senatului. Ulterior, începând cu ora 12:00, conferința se va desfășura pe paneluri tematice paralele.

Conferința internațională va reuni aproape 40 de cadre didactice universitare, cercetători, specialiști în diverse domenii, doctoranzi, masteranzi și studenți. La eveniment vor participa membri ai comunității academice din România, Republica Moldova și Ucraina.

Cele 10 paneluri vor problematiza situații de larg interes din România, Republica Moldova, Ucraina, bazinul Mării Negre și Uniunea Europeană. De asemenea, temele și lucrările din cadrul conferinței pun în discuție rolul UE ca actor regional,  opțiunea europeană dincolo de Prut, geopolitica și securitatea frontierelor europene estice, chestiuni de administrație publică, comunicare, istorie recentă etc. De asemenea, lucrările conferinței problematizează aspecte legate de dimensiunea politică sau economică a României interbelice, a relațiilor internaționale din ultimul secol și despre modul în care România răspunde astăzi, la o sută de ani de la Marea Unire, așteptărilor și opțiunilor cetățenilor săi.