umf cluj.jpgUn număr de 500 de studenţi voluntari din anii I-IV de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca vor începe, de luni, 5 martie, o pregătire de formare ca paramedici în cadrul SMURD.

Numărul studenţilor doritori să deprindă procedurile pe care le practică personalul medical din Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a depăşit aşteptările organizatorilor, astfel încât cursurile se vor desfăşura în amifiteatrul Centrului de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină al UMF, situat pe strada Gheorghe Marinescu. Cursul vizează pregătirea voluntarilor în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă.

Pregătirea teoretică se va desfăşura între 5 şi 23 martie, iar aplicaţiile practice între 26 martie şi 27 aprilie. La finalul cursurilor şi aplicaţiilor, studenţii vor susţine un examen de selecţie pentru a putea participa la intervenţiile SMURD, ca membrii ai echipajelor de terapie intensivă. AGERPRES