Un număr de 56 de profesori au depus contestaţii după afişarea rezultatelor la examenul de definitivat, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al IŞJ Suceava. Potrivit sursei citate, contestaţii au fost depuse la 19 discipline, cele mai multe fiind făcute de învăţători (15), profesorii de Limba română (8) şi de către cei de Educaţie fizică (6).
Totodată, la Limba engleză au fost depuse patru contestaţii, la Limba franceză trei, la Arte vizuale, Construcţii, Geografie, Învăţământ preşcolar, Matematică şi Psihopedagogie specială câte două, la Biologie, Economie şi educaţie antreprenorială, Educaţie muzicală, Fizică, Istorie, Protecţia mediului, Religie ortodoxă şi Transporturi câte una.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 18 august la sediul IŞJ Suceava şi la Centrul de Examen de la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” din Suceava.
În judeţul Suceava procentul de promovabilitate la examenul de definitivat a fost înainte de contestaţii de 62,34%, doi candidaţi obţinând nota 10,00.
Un număr de 149 candidaţi, dintre cei 239 care s-au prezentat la examen, au obţinut note peste 8,00, alţi 73 au obţinut note între 5,00 şi 7,00, iar 17 au luat note sub 5,00. AGERPRES