Un număr de 68 de profesori care au participat la bacalaureatul organizat la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din municipiul Botoşani sunt cercetaţi pentru infracţiuni în legătură cu serviciul, după ce au încercat să fraudeze rezultatele examenului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, procurorul Aurel Simion.
Potrivit acestuia, persoanele anchetate au făcut parte din comisia de examinare sau din centrul zonal de evaluare.

„Faţă de patru profesori s-a început urmărirea penală în cauză pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită şi trafic de influenţă, urmând ca pe parcursul cercetărilor să se înceapă urmărirea penală şi faţă de alte persoane, în funcţie de probele care se vor administra”, a afirmat Simion. Printre cei faţă de care s-a început urmărirea penală se află şi preşedintele comisiei de examinare, profesorul universitar Leonache Drăgoi, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi. AGERPRES