diaspora_stiintifica.jpgAproape 800 de cercetători din 32 de ţări vor participa la ediţia 2016 a Conferinţei „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România”, care se va desfăşura la Timişoara, în perioada 25-28 aprilie, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Potrivit unui comunicat de presă al MENCȘ, printre ţările cu un număr semnificativ de participanţi se numără Franţa (44), Statele Unite (37) şi Marea Britanie (18), urmate de Germania, Olanda şi Italia.

„Şi-au mai anunţat participarea şi cercetători din Canada, Noua Zeelandă, Singapore şi Finlanda. Sesiunile de comunicări şi discuţii au fost grupate în 21 de workshop-uri exploratorii, care acoperă domenii extrem de diverse ale cunoaşterii ştiinţifice, de la fizică şi matematică, ştiinţe inginereşti şi medicale, până la ştiinţe sociale şi umane. Fiecare workshop va avea o secţiune specială dedicată viziunii asupra sectorului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru orizontul de timp 2030, în contextul dezbaterii naţionale ‘România Educată’, demers iniţiat de Adminstraţia Prezidenţială şi susţinut de Ministerul Educaţiei”, se arată în comunicat.

Conferinţa „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România 2016” va fi organizată, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Organizarea acestui eveniment la Timişoara marchează o premieră. Precedentele ediţii 2008, 2010 şi 2012 s-au desfăşurat în Bucureşti. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul dedicat: http://www.diaspora-stiintifica.ro. AGERPRES