matei_gheorghe.jpgToate cele 812 unitati de invatamant din judetul Prahova vor putea sa-si deschida portile in data de 15 septembrie, a declarat profesorul Gheorghe Matei, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Prahova.
Seful ISJ Prahova a mai afirmat ca doar 641 dintre unitatile de invatamant din judet au obtinut pana in prezent autorizatie sanitara de functionare, iar alte 81 au autorizatie provizorie si 90 nu au autorizatie.

„Toate cele 90 de unitati de invatamant fara autorizatii sanitare de functionare se afla in reabilitare si este posibil ca o parte dintre ele sa fie autorizate pana la inceperea anului scolar”, a precizat Matei.

De asemenea, si in acest an in 143 de scoli elevii vor invata in timp ce se continua lucrarile de reabilitare, deoarece termenele de finalizare sunt in lunile noiembrie si decembrie, sustine inspectorul general al ISJ Prahova. Pentru reabilitarea celor 143 de obiective au fost alocati, prin doua hotarari de guvern, 27,5 milioane lei, din care s-au achitat constructorilor 11,2 milioane lei.

Matei a anuntat ca in data de 21 august se va tine licitatia pentru achizitionarea de rechizite pentru elevii care provin din familii cu venituri mici, urmand sa beneficieze de acestea aproximativ 14.500 de elevi. La inceperea anului scolar, elevii vor gasi in 86 de scoli din judet retele noi de calculatoare, fiecare dintre aceste scoli benefiiind de 10 – 15 calculatoare, un laptop si un videoproiector.