84 de milioane de lei sunt necesare pentru autorizarea şcolilor din judeţul Suceava

reabilitare-scoli.jpgPrefectul de Suceava, Constantin Harasim, a hotărât, marţi, constituirea unei comisii interinstituţionale pentru verificarea unităţilor şcolare neautorizate, care îşi va desfăşura activitatea în perioada 11 iulie-20 august.

La finalul acestei perioade comisia va prezenta raportul privind concluziile şi măsurile în vederea remedierii tuturor deficienţelor constatate, în condiţiile în care 461 dintre cele 777 de unităţi şcolare nu sunt autorizate.

La sediul Prefecturii Suceava a avut loc, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ), Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, ISU Suceava, IŞJ Suceava, în vederea identificării de soluţii pentru autorizarea unităţilor de învăţământ din judeţ.

Potrivit datelor furnizate de IŞJ Suceava, în cele 461 unităţi şcolare neautorizate îşi desfăşoară activitatea peste 33.000 de copii, reprezentând 29% din totalul şcolarilor şi preşcolarilor din judeţ.
Suma totală necesară estimată pentru autorizarea unităţilor şcolare din punct de vedere sanitar şi autorizarea privind securitatea la incendiu este de 84 milioane lei. Conform reprezentanţilor DSP Suceava, principala problemă la autorizare este nesolicitarea avizului de specialitate de către autorităţile administrativ teritoriale.

Majoritatea unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare sunt situate în mediul rural şi nu îndeplinesc condiţiile impuse din cauza lipsei apei curente sau a canalizării şi a grupurilor sanitare necorespunzătoare.

Vicepreşedintele CJ Suceava, Gheorghe Niţă, a subliniat că instituţia pe care o reprezintă va acorda îndrumare şi sprijin tuturor primarilor din unităţile administrativ teritoriale unde există unităţi şcolare neautorizate. AGERPRES