univ_politehnica_buc_.jpgUniversitatea Politehnica din Bucureşti organizează în perioada 9-14 mai evenimentul „Zilele ingineriei electrice” cu prilejul împlinirii a 90 de ani de învăţământ electrotehnic în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit site-ului Universităţii Politehnica din Bucureşti, luni va avea loc loc concursul „High tech în Ingineria Electrică” care se adresează elevilor cu spirit inovativ şi preocupări în domeniul ingineriei electrice. Concursul constă în elaborarea şi prezentarea unor proiecte realizate în echipe (formate din 3-5 elevi, dintre care minimum 2 din clasele terminale).

Consultanţa privind alegerea temelor şi intocmirea proiectelor este asigurată de cadrele didactice din facultate şi/sau profesorii din liceele sau colegiile de unde provin elevii. Tematica concursului se referă la tratarea unor probleme de mare actualitate în domeniul ingineriei electrice, spre exemplu: aplicaţii cu surse regenerabile de energie, case, structuri şi echipamente inteligente, utilizarea roboţilor pentru diverse aplicaţii, aplicaţii informatice, vehicule electrice şi hibride.


Toţi participanţii la concurs vor primi diplome de participare, iar ca urmare a jurizării se vor acorda premii şi menţiuni. Joi va fi organizată festivitatea aniversară şi tot în aceeaşi zi va începe Simpozionul ATEE care se va termina în data de 14 mai. Între 12 şi 14 mai va avea loc şi Concursul de matematică „Marcel Roşculeţ”. AGERPRES