foto_lansare_eskills.jpgJoi 24 martie a avut loc la Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala Conferinta de deschidere a Campaniei eSkills 2016 Romania. La eveniment au participat: Marius Bostan, Ministrul Comunicațiilor; Varujan Pambuccian, Ambasadorul eSkills în România, doamna Anca-Denisa Petrache, Director, Directia Generala Invatamant Preuniversitar, Ministerul Educatiei Nationala si Cercetarii Stiintifice, reprezentanti ai organizatilor partenere din domeniul ICT, academic si ONG, precum si elevi si cadre didactice de la Colegiile Nationale Tudor Vianu si Edmond Nicolau București, ca beneficiari direcți ai campaniei eSkills for jobs în România.

Campania eSkills for jobs 2016 urmareste sa incurajeze cetatenii europeni sa-si dezvolte competentele digitale si accesul la piata muncii de azi.

Initiativa Comisiei europene este coordonata la nivel european de DIGITALEUROPE si European Schoolnet si de APDETIC, ca partener national in Romania. In campanie sunt implicati 500 parteneri din mai multe sectoare de activitate si 25 de State membre UE. Campania utilizeaza mediile online si cuprinde o serie de evenimente si competitii menite sa constientizeze cetatenii asupra oportunitatilor de formare profesionala si cariere bazate pe aptitudini digitale. Asigurarea locurilor de munca digitale si a persoanelor inalt calificate reprezinta o conditie a succesului Pietei digitale unice in Europa. Ca urmare, aceasta campanie contribuie in mod direct la realizarea acestui obiectiv.

„Tehnologiile informației și comunicațiilor construiesc oportunități digitale și reduc decalajul existent între națiuni, prin livrarea către cetățeni de noi modalități pentru a trăi inteligent: de la comerțul electronic, la accesul către piețele financiare; de la generarea de noi locuri de muncă, la dezvoltarea de oportunități de investiție pentru antreprenori; de la o productivitate îmbunătățită pentru agricultură, la o impulsionare a tuturor sectoarelor societății; de la un sistem de educație la distanță, la telemedicină; de la un sistem de management a mediului înconjurător la monitorizarea, prevenirea și managementul dezastrelor naturale. Noua economie digitală, caracterizată printr-o încredere sporită asupra creării de noi valori în ceea ce privește informația și cunoașterea, rămâne centrată pe dezvoltarea nelimitată de IT&C”, a declarat Marius Bostan, Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională prezent astăzi la evenimentul de deschidere al Campaniei eSkills 2016 organizat la sediul ministerului.

Exista in continuare o cerere uriasa de lucratori cu inalte competente digitale in Europa. Peste 40% dintre companile care incearca sa recruteze specialisti in domeniul ICT au mari dificultati in acest sens. Studii recente ale Comisiei europene estimeaza ca vor exista peste 750.000 locuri de munca vacante in sectorul ICT in Europa pana in 2020.

IMM-urile au deasemenea nevoie de tehnologie de varf daca doresc sa fie in continuare coloana vertebrala a economiei europene. Lipsa de specialisti in domeniul ICT va afecta cu precadere IMM-urile care au mijloace mai reduse ca sa atraga specialisti decat marile companii. In prezent, mai putin de 2% dintre IMM-urile europene folosesc tehnologii digitale avansate si numai 7% vand peste hotare. Recalificarea si invatarea continua sunt conditii esentiale pentru a avea sanse in cariera in sectorul ICT.

“Campania eSkills reprezinta un mijloc eficient de informare si comunicare, dar si un bun catalizator al eforturilor autoritatilor, mediului academic, companiilor, organizatiilor implicate in educatia si formarea fortei de munca in consens cu directiile strategiei Pietei digitale unice propusa de Comisia Europeana”, a declarat Valentin Negoita, Presedintele APDETIC.

Campania eSkills 2016 in Romania include conferinte, webinars, seminarii in scoli, vizite la companii de IT, concursuri online, tabere de vara IT, competitii scolare Coding days si Hour of code.

Sursa: http://asociatiait.ro/conferinta-de-deschidere-a-campaniei-eskills-for-jobs-2016-romania-24-martie-1100-mcsi/