elevi_in clasa.jpgActivităţile extracurriculare au dobândit o importanţă tot mai mare în şcolile din România. Acestea dezvoltă noi aptitudini ale elevilor, îi învaţă ce înseamnă spiritul de echipă şi îi provoacă să facă faţă în diferite situaţii şi ipostaze care nu sunt întâlnite în mod curent în şcoală.

Profesorii şi diriginţii care îşi înscriu clasa sau un grup de elevi în astfel de activităţi educative, precum concursuri, festivaluri şcolari, simpozioane, înţeleg că aceştia vor avea foarte mult de câştigat. Elevii vor interacţiona cu medii şi persoane diferite, dar vor învăţa în acelaşi timp cum să se pregătească pentru o competiţie reală.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a stabilit recent calendarul activităţilor educative la nivel naţional, respectiv la nivel regional şi interjudeţean pentru anul 2011. Portalul EduManager.ro vă dă ocazia să descărcaţi acest calendar complex şi să alegeţi programul sau concursul care se potriveşte elevilor dumneavoastră.

Descarcă AICI calendarul activităţilor educative naţionale pe anul 2011

Descarcă AICI calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene pe anul 2011