suceava_universitate.jpgBiblioteca Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează, în perioada 26 – 27 mai, cea de a III-a ediţie a Târgului de carte, se arată într-un comunicat remis AGERPRES marţi, de Biroul de presă al USV.

Târgul de carte, care se va desfăşura în holul corpului A al USV, va găzdui lansări de carte şi omagieri ale unor personalităţi locale.
Astfel, în prima zi a târgului, la sala de lectură ”Mihail Iordache”, corp A, va avea loc omagierea scriitorului Nicolae Cârlan, în prezenţa profesorilor Mircea A. Diaconu, Rodica Nagy, Iulia Murariu, Mihai Iacobescu. Manifestarea se înscrie în seria de activităţi ”Omul şi cartea”, organizate periodic de Biblioteca USV.

În cadrul manifestării, vineri, în aceeaşi sală de lectură, va avea loc întâlnirea intitulată ”Amiaza cărţilor junimiste”, unde sunt invitaţi prietenii şi colaboratorii Editurii Junimea, ocazie cu care vor fi prezentate cărţile semnate de Tucu Moroşanu, Ion Paranici, Ioan Popoiu şi Emanoil Rei şi va avea loc lansarea ultimelor numere din revista Scriptor, amfitrion prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu. AGERPRES