gorun_adrian.jpgAbsolvenţii promoţiei 2011 de la specializarea română-engleză din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Litere a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu vor susţine examenul de licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, urmând ca şi diplomele acestora să fie eliberate de către aceeaşi instituţie de învăţământ superior.

Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Adrian Gorun, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că acest lucru este posibil în urma constituirii unui consorţiu universitar între cele două unităţi de învăţământ şi mai multe institute de cercetare din ţară, semnarea protocolului având loc în urmă cu puţin timp.

„Absolvenţii din acest an de la specializarea română-engleză vor susţine examenul de licenţă la Cluj-Napoca şi vor avea diplome eliberate de Universitatea Babeş-Bolyai. Este vorba de aproximativ 60 de studenţi. Pe lângă aceşti absolvenţi, şi cei de la specializare Arte plastice vor susţine examenul de licenţă la Timişoara şi vor avea diplome eliberate de universitatea de acolo”, a spus Adrian Gorun. La rândul său, prorectorul UCB Mihai Cruceru a anunţat că, în urma constituirii consorţiului între cele două universităţi, studenţii care vor să urmeze o specializare care nu se regăseşte în programa universităţii gorjene se pot înscrie la Babeş-Bolyai, iar cei din Cluj pot face acelaşi lucru la Universitatea „Constantin Brâncuşi”. AGERPRES