Reprezentanţii municipalităţii ieşene au premiat vineri, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, pe elevii care la toate probele examenului de bacalaureat au reuşit să obţină nota 10. La examenul de Bacalaureat din această sesiune 14 elevi din judeţul Iaşi au reuşit să obţină media 10, şapte dintre aceştia provenind de la Colegiul Naţional, câte doi elevi de la Colegiul Naţional Costache Negruzzi şi Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi câte unul de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Liceul Teoretic Vasile Alecsandri şi Colegiul Richard Wurmbrand.

Cei 14 elevi de nota 10 au primit din partea Primăriei Iaşi şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, drept premii, coroniţe de flori, plachete, diplome de excelenţă şi cărţi. Ceremonia s-a desfăşurat într-un cadru festiv organizat în Sala Mare a Primăriei, eveniment la care au participat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, directorii instituţiilor de învăţământ unde au învăţat cei 14 elevi, părinţi şi rude ale acestora.

Decariştii au spus jurnaliştilor că au reuşit să obţină nota maximă deoarece pe parcursul celor patru ani de liceu au învăţat constant şi au fost bine îndrumaţi de profesori. La rândul său, şefa ISJ Iaşi, prof.dr Camelia Gavrilă, a reiterat importanţa colaborării elev-profesor-părinte în procesul de educare-învăţare pentru formarea adolescenţilor.

Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, înaintea soluţionării contestaţiilor, judeţul Iaşi conducea în topul naţional al elevilor care au obţinut nota 10 la Bacalaureat. În ceea ce priveşte promovabilitatea, în judeţul Iaşi promovabilitatea a crescut de la 73,65%, cât era înaintea depunerii constestaţiilor, la 74,75%. Anul 2014 este al treilea an consecutiv în care se înregistrează o creştere a promovabilităţii pe judeţ, după ce în 2012 rata de absolvire era 56,06%, iar în 2013 se cifra la 67,55%. AGERPRES