malita_mircea.jpgAcademicianul Mircea Maliţa consideră că sistemul educaţional are nevoie de „ameliorări fundamentale”, fiind necesară ridicarea exigenţei în şcoli, şi spune că autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale nu ar trebui „uzurpată” de alte instituţii ale statului.

„Un conducător trebuie să se gândească la o strategie, să ţină seama de obstacole şi limite. Părerea mea este că în sistemul actual care are nevoie de ameliorări fundamentale sunt lucruri de făcut enorme. Cum poate un minister care are pe el, pe corpul lui vreo 10-20 de instituţii căpuşă, ajutoare care se ocupă una de fabricarea diplomelor, alta de ştampilarea diplomelor, alta de predarea diplomelor, verificare diplomelor. Acestea sunt lucruri pe care le făcea ministerul”, a afirmat joi academicianul, la Ministerul Educaţiei Naţionale, cu prilejul primirii unei diplome de excelenţă.

El susţine că ar opta pentru modelul american care a dat rezultate în educaţie, caracterizat prin disciplină şi exigenţă. „În SUA şcolile au o disciplină internă extraordinară. Eu îl prefer pe modelul american faţă de cel european ca rezultate. La cel american izbeşte exigenţa fantastică şi organizarea extrem de clară. Profesorul american stă la cursuri de dimineaţă până seara. Norma profesorului prevede munca cu studenţii, seminarii suplimentare, obligaţii administrative, studii speciale pe care le fac pe baza experienţelor proprii. Nu au număr de ore fixat, au numai obligaţii fixate”, a explicat Maliţa.

În opinia sa, schimbările frecvente de miniştri afectează sistemul de învăţământ. AGERPRES