academia militara.jpgCinci instituţii militare se constituie, începând de vineri, într-un consorţiu universitar, menit să reorganizeze sistemul de învăţământ superior al Ministerului Apărării Naţionale şi să reproiecteze programele educaţionale.

„Îi felicit pe rectorii instituţiilor noastre de învăţământ că, după discuţii îndelungate de aproape doi ani, au decis să înfiinţeze consorţiul instituţiilor de învăţământ militar. (…) Această structură are rolul de a planifica mai bine activităţile din învăţământ, astfel încât pregătirea militarilor noştri să se realizeze în concordanţă cu cerinţele de personal, de resurse umane ale Ministerului Apărării şi, în contextul în care noi suntem ţară membră NATO, şi militarii noştri trebuie să fie pregătiţi pentru a îndeplini orice misiune pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii unde ne angajăm să participăm când este nevoie”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşa, la ceremonia de semnare a protocolului de constituire a consorţiului universitar.

Duşa a precizat că acest demers este „un pas înainte” în armonizarea obiectivelor Armatei Române şi va juca un rol determinant în elaborarea politicilor de pregătire, educaţionale în sistemul de învăţământ militar.

Din consorţiu fac parte Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Academia Tehnică Militară, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

Această structură va fi condusă de un consiliu de administraţie în care vor fi reprezentaţi şi ofiţeri care se ocupă de resurse umane din MApN, dar şi de la Statul Major General. Programele de învăţământ promovate de noul consorţiu vor fi studii universitare de licenţă pentru formarea ofiţerilor, de master, doctorate şi de învăţământ postuniversitar. AGERPRES