Liceenii din Reşiţa au posibilitatea să-şi continue studiile în străinătate, în condiţii avantajoase, în ţări precum Danemarca, Suedia sau Olanda, ei beneficiind de consiliere în cadrul programului Edmundo, pentru a avea acces uşor la universităţile de peste hotare.

Elevii de liceu pot beneficia, spre exemplu, de taxe de şcolarizare foarte mici sau chiar gratuite, burse pentru costurile de cazare sau posibilitatea de a avea un job part-time. Edmundo este un program educaţional, în primul rând, creat şi destinat elevilor de clasa a XII-a şi este gândit ca un pachet de oportunităţi, la universităţi din Europa, dar şi de pe alte continente.

“Aceste parteneriate cu universităţi din întreaga lume ne dau nouă posibilitatea de le a oferi oportunităţi elevilor, de a studia în străinătate, în diverse sisteme educaţionale, diferite”, a afirmat Florentina Ţurcanu, din partea Edmundo Timişoara.

Conducerea Liceului „Traian Vuia” din Reşiţa îşi încurajează elevii să facă pasul spre o universitate de peste hotare, cu recomandarea, însă, ca, la finalul studiilor, să revină acasă. “Noi ne bucurăm că tot mai mulţi tineri sunt interesaţi de studii, chiar şi de cele în străinătate şi nu doar de dragul de a pleca peste graniţe. Eu sunt convinsă că mulţi dintre ei îşi doresc să se pregătească afară, pentru a putea reveni şi schimba ceva aici, în ţară”, spune Silvia Nicolaescu, directorul Liceului „Traian Vuia” din Reşiţa.

De altfel, logo-ul acestei organizaţii, Edmundo, este “Pleacă, studiază, întoarce-te, schimbă!”. Toate detaliile legate de studiul peste hotare, elevii le pot afla de la consilierii Edmundo. În acest fel, tinerii pot alege ce universitate li se potriveşte mai bine din ce anume vor ei să studieze. În plus, tinerii primesc ajutor şi pe partea de aplicaţie. “Eu vreau să plec la studii în Italia, deoarece, am un părinte acolo, la muncă, iar în acest fel, aş face şi şcoală şi aş fi şi cu mama mea. Mai mult decât atât, voi avea şi cazarea gratuită, la ea”, a spus unul dintre elevii care primeşte o astfel de consiliere.
În ultimii patru ani, Edmundo a facilitat accesul la universităţi internaţionale, pentru peste 1.400 de tineri din România, la programe de licenţă şi masterat. AGERPRES