Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz, aflat la Congresul Universidades 2022 de la Havana, a semnat, în numele instituţiei de învăţământ superior din Alba, trei acorduri de colaborare cu universităţi din Cuba.

„Am semnat, în numele Universităţii 1 Decembrie 1918, 3 acorduri de colaborare cu Universităţi din Cuba, respectiv Universitatea Havana, Universitatea Matanza şi Universitatea Centrală ‘Marta Abreu de Las Villas’. Parteneriatele interuniversitare încheiate urmăresc cu prioritate identificarea şi realizarea de activităţi şi proiecte bilaterale care să asigure continuitatea procesului formativ pentru studenţi şi profesori”, a transmis, pe o reţea de socializare, rectorul Universităţii din Alba Iulia.

Daniel Breaz a adăugat că discuţiile avute cu reprezentanţii celor trei universităţi, în prezenţa ambasadorului României în Cuba, Theodora-Magdalena Mircea, şi a ministrului Învăţământului Superior din Cuba, Jose Romon Sabirido Loidi, au punctat necesitatea creării cât mai multor punţi de colaborare între studenţi, cadre didactice şi specialişti din diverse domenii de activitate care să faciliteze schimbul de cunoştinţe, experienţe şi bune practici.

Pe parcursul desfăşurării Congresului Internaţional al Educaţiei Universitare (Universidades 2022), delegaţia Universităţii „1 Decembrie 1918” a participat la o serie de evenimente şi paneluri dedicate personalului academic, cum ar fi: Internaţionalizarea Învăţământului Superior, Învăţământul Superior în mediul virtual, Finanţarea Învăţământului Superior.

„UAB are convingerea că, pentru a-şi putea adapta demersul profesional la condiţii şi contexte din ce în ce mai diverse, cadrele didactice au nevoie de un efort susţinut în direcţia formării continue, o formare care să asigure actualizarea şi dezvoltarea competenţelor existente. Formarea continuă, cercetarea, coroborate fiind cu accesarea noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale, pot avea un impact semnificativ asupra inovării sistemului educaţional de astăzi”, a subliniat Daniel Breaz.

Acesta a menţionat că, în cea de-a treia zi a congresului, desfăşurat sub sloganul „University and Innovation for a Sustainable and Inclusive Development”, a dat curs invitaţiei de a susţine o intervenţie în cadrul dezbaterilor generale, în care a prezentat oferta educaţională a Universităţii „1 Decembrie 1918”.

„Am convingerea fermă că ţinta generală a învăţământului universitar trebuie să fie asigurarea cadrului necesar astfel încât studenţii să îşi dezvolte acele competenţe-cheie atât de necesare pentru a fi ulterior competitivi pe o piaţă a muncii aflată într-o perpetuă schimbare. Consider că este esenţială conectarea universităţilor la reţelele de cunoaştere globală şi, în acest context, schimburile internaţionale de bune practici în domeniul universitar, al cercetării ştiinţifice, sunt absolut necesare”, a afirmat rectorul Daniel Breaz.

La evenimentul din Cuba au fost prezenţi rectorii unor universităţi din Bucureşti, Braşov, Târgu Mureş, Arad, Suceava şi Alba Iulia. AGERPRES